Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a apreciat, ieri, că nu se ştie dacă acordul semnat cu PNŢCD şi AP va deveni o alianţă sau dacă partidele vor fuziona, dar cu siguranţă acesta va fi polul de dreapta veritabil în România: “Practic, acest pol de dreapta s-a născut pentru a reuni oamenii care, într-adevăr, sînt de dreapta, nu oameni de conjunctură care doar îmbracă tricoul de dreapta pentru că ştiu că oamenii îi aplaudă pe cei de dreapta. Este un pol al oamenilor veritabili de dreapta, care cred în democraţie, capitalism, care vor o reformă economică, una instituţională şi una morală, pentru a atrage atenţia cetăţenilor României că democraţia are nevoie de un stîlp de dreapta puternic”. Orban a criticat PLD, spunînd că acesta nu are viitor, iar membrii liberal-democraţi se vor convinge cît de nepotrivită este alăturarea la PD. Preşedinţii PNL, PNŢCD şi AP, Călin Popescu Tăriceanu, Marian Miluţ şi respectiv Emil Constantinescu au semnat, marţi, protocolul de constituire a polului de centru-dreapta. Conform Acordului privind constituirea polului de centru-dreapta PNL-PNŢCD-AP, semnatarii documentului se angajează să susţină şi să promoveze în societatea românească principiile şi valorile liberale şi creştin - democrate, "care reprezintă temelia unei democraţii consolidate în România, ţară membră în structurile UE şi euroatlantice".