Ideea Guvernului de a transfera taxele sociale de la angajator la angajat a generat, după cum era de așteptat, manifestări. Ce-i drept, mult mai puțini oameni au ales să protesteze în legătură cu această schimbare care afectează pe toată lumea, în comparație cu numărul mare de persoane care au ...
DNA se cutremură din temelii după ce trei oameni de bază ai procurorului-șef Laura-Codruța Kovesi vor fi sancționați disciplinar după ce Inspecția Judiciară (IJ) a constatat nereguli grave în activitatea lor. Potrivit unui comunicat de presă, procurorii Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean ...
Curtea Constituțională a României (CCR) a dat peste cap întreaga activitate DNA prin decizia potrivit căreia procurorii și-au depășit atribuțiile prin cercetarea modului în care a fost elaborată Ordonanța nr. 13. Motivarea deciziei a fost publicată vineri, 10 martie, și stipulează faptul ...
Decizia Curții de Apel Alba Iulia, care a constatat dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu într-o decizie de eliberare a unei persoane condamnate pentru această faptă, are un efect de bulgăre de zăpadă asupra Justiției. În timp ce mai mult de 2.000 de dosare penale sunt în aer ...