Ordonanța care modifică legile Justiţiei, aprobată cu amendamente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Comisia Iordache

Ordonanța care modifică legile Justiţiei, aprobată cu amendamente

Politică 12 Noiembrie 2018 / 14:48 734 accesări

Comisia parlamentară pentru legile justiţiei a adoptat, luni, cu amendamente, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei. Legea a fost adoptattă cu 12 voturi pentru, 3 voturi contra şi o abţinere. Una din modificări se referă la abrogarea articolului privind continuarea detaşărilor pe perioada exercitării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România. "Prevederile art. I pct. 97 şi 98 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu referire la art. 58 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la data de 30 iunie 2019, data finalizării exercitării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România", este articolul abrogat, luni, de comisia specială pentru legile justiţiei, potrivit Mediafax.

Articolul a fost introdus în OUG 92 "având în vedere faptul că, începând cu 1 ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, ceea ce presupune prezidarea la Bruxelles a reuniunilor ministeriale, la nivel de ambasadori, miniştri, directori sau experţi şi a grupurilor de lucru de la nivelul Consiliului, fiind necesară în acest sens asigurarea resurselor umane de specialitate inclusiv prin menţinerea detaşărilor în curs, în cadrul altor instituţii decât cele enumerate la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum acest text normativ a fost modificat prin Legea nr. 242/2018, instituţii cu un rol important în asigurarea suportului tehnic pentru exercitarea preşedinţiei, soluţie de natură a proteja interesul general al statului român". Comisia Iordache a abrogat articolul cu voturile tuturor grupurilor parlamentare, pentru a respecta decizia CCR 45/2018, DIICTO şi UNJR fiind de acord cu propunerea.

AMR a aprecit că "prin amânarea de la aplicare, a textului art. 58 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 (Art. I pct. 97 din Legea nr. 242/2018), nu numai că se perpetuează detaşările existente, dar pot avea loc şi detaşări viitoare, în condiţii criticate de asociaţiile profesionale, determinate de aplicarea art. 58 alin. 1 în forma actuală, care va fi păstrată până în 30 iunie 2019".



12