Ordonanţa care permite preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, să participe la lucrările Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), ca vicepreşedinte, este justificată de Guvern prin necesitatea unei conduceri care să “reflecte importanţa” Consiliului şi evitarea unor “deficienţe”. Reamintim că Executivul a modificat, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, prin introducerea unei prevederi care permite preşedintelui Senatului, post ocupat în prezent de liderul PSD, Mircea Geoană, să participe la şedinţele CSAT în calitate de vicepreşedinte. Modificarea în acest sens a Legii CSAT este prevăzută în Regulamentul coaliţiei PD-L-PSD. Ordonanţa de urgenţă, intrată a doua zi în vigoare, este justificată în preambul prin necesitatea asigurării unei conduceri a CSAT care să “reflecte importanţa” acestui organism în sistemul constituţional român, arătîndu-se că neincluderea în conducerea Consiliului a conducerii forului legislativ poate conduce la “deficienţe” în activitatea acestuia. Vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai, a declarat, marţi, că va cere Biroului Politic Central al partidului contestarea la Curtea Constituţională a OUG privind modificarea Legii CSAT, pe motiv că ar încălca Legea de abilitare, dar şi pentru că ar afecta controlul democratic asupra serviciilor. Întrebat de presă, la finalul şedinţei de marţi a Guvernului, dacă ordonanţa reprezintă o încălcare a Constituţiei, premierul Emil Boc a răspuns: “Nu se schimbă instituţia CSAT, nu se schimbă din subordinea Parlamentului în subordinea Guvernului. La acest lucru face referire Constituţia, să nu se afecteze regimul fundamental, asta înseamnă să schimbi raportarea instituţiei la cadrul constituţional existent”. Întrebat de presă de ce modificarea a fost efectuată printr-o ordonanţă cu caracter de urgenţă, Boc a explicat că procedura permite intrarea în vigoare a actului normativ încă de la începutul anului viitor, un an extrem de important din toate punctele de vedere. În actuala Lege de organizare a CSAT se precizează că şeful statului îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, în timp ce funcţia de vicepreşedinte revine premierului. Prin ordonanţă de urgenţă, CSAT include două posturi de vicepreşedinte, ocupate de către primul-ministru şi, respectiv, preşedintele Senatului.