Ordonanţa de modificare a legii referendumului, respinsă de Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ordonanţa de modificare a legii referendumului, respinsă de Parlament

Politică 04 Noiembrie 2009 / 00:00 375 accesări

Camera Deputaţilor a respins, ieri, Ordonanţa de Urgenţă 103/2009 privind organizarea referendumului, 198 de deputaţi fiind în favoarea respingerii, iar 83, împotrivă. Ordonanţa prevede fixarea unui termen de 20 de zile în care Parlamentul să se pronunţe în privinţa propunerii de organizare a unui referendum de către preşedintele României. Actul normativ mai stipulează că referendumul se poate organiza în aceleaşi secţii de vot cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare. Deputaţii PSD, PNL şi UDMR au criticat, ieri, în plen, Ordonanţa de urgenţă privind organizarea referendumului emisă de Guvernul Boc, arătând că acesta \"îi brambureşte pe oameni\" şi este \"aberantă, neconstituţională şi ilegală\", în timp de reprezentanţii PD-L au susţinut adoptarea ordonanţei. Deputatul PSD Valeriu Zgonea consideră că actul normativ arată faptul că nu mai contează prevederile Constituţiei, iar în plus \"nu simplifică lucrurile\". Zgonea a spus că, prin organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale cu referendumul, printr-un \"tertip\", alegerile prezidenţiale nu pot fi contestate. El a explicat că procesele-verbale ale alegerilor depind de copia de pe lista electorală permanentă, iar, dacă preşedinţii secţiilor de votare o pun în dosarul referendumului, alegerile nu mai pot fi contestate. El s-a referit şi la campania electorală, arătând că preşedintele Traian Băsescu îşi pune propria fotografie pe afişele cu solicitarea de a vota la referendum, deşi nu el susţine acest referendum, ci instituţia prezidenţială. Zgonea a mai spus că ceea ce scrie pe afişele privind invitaţia la referendum - \"De ce le e frică, nu scapă\" - apare şi într-un discurs al lui Hitler şi în intervenţiile lui Musolini şi Franco. Zgonea a mai spus că, din punct de vedere juridic, proiectul de lege de respingere a Ordonanţei nu are nicio valoare, pentru că preşedintele Traian Băsescu îl poate ţine 20 de zile la promulgare şi, până atunci, va avea loc referendumul pe baza ordonanţei care este în vigoare, dar parlamentarii trebuie să voteze pentru democraţie, împotriva acestei ordonanţe. Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a afirmat că, prin această ordonanţă, Guvernul \"pune între paranteze\" Parlamentul şi că tratează Legislativul cu prezumţia de vinovăţie, cu intenţia de premeditare, de obstrucţionare a preşedintelui României. “Din voinţa nemăsurată de a-i fi pe plac preşedintelui, Guvernul şi partidul care îl susţine îşi bat joc de democraţie şi de parlamentarism”, a afirmat deputatul PNL. Ordonanţa a fost respinsă, anterior, de către Senat, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.



12