Vești proaste pentru Serviciul Român de Informații (SRI)! Comisia juridică şi Comisia de constituţionalitate din Senat au adoptat marţi un raport de respingere a ordonanţei referitoare la interceptări, cu voturile majorităţii membrilor prezenţi. Ordonanţa de Urgenţă va fi supusă votului în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. Forul decizional este Camera Deputaţilor. Ordonanța, emisă ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, prevede că procurorii şi organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit şi independent infrastructura Serviciului Român de Informaţii, dar nu şi personalul serviciului secret.
Centrul Naţional de Interceptare a comunicaţiilor - desemnat prin lege cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale - asigură accesul nemijlocit şi distinct al acestor organe la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute de Codul de Procedură Penală.