Ordonanţă versus Lege: KO Constituţional!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Punctul pe Y

Ordonanţă versus Lege: KO Constituţional!

Eveniment 12 Iulie 2012 / 00:00 389 accesări

Ponta s-a dus la Bruxelles ca să-i lumineze pe liderii europeni în legătură cu mineriada, puciul, genocidul şi lovitura de stat care au lovit nemilos fostul partid de guvernământ. Şi nu se duce cu mâna goală, ci cu deciziile Curţii Constituţionale care spun că ceea ce s-a făcut - cu “violenţa” şi “viteza” cunoscute - a fost sută la sută democratic. Desigur, după tot tărăboiul provocat de pedeliştii loviţi în moalele capului, eforturile sale rămân oarecum platonice, pentru că nimeni nu este dispus să spună: da, am făcut o greşeală, ne-am lăsat impresionaţi de vaietele Monicăi Macovei, retractăm! Vor spune cel mult că trebuie manifestată mai multă blândeţe faţă de opoziţie şi grijă filială faţă de cel care a fost părintele - cam vitreg - al naţiei vreme de opt ani, până când copiii s-au emancipat şi nu-l mai vor. Ba chiar intenţionează să-i ia locul. Despre refuzul lui Joseph Daul de a-l primi pe Ponta, întâmpinat cu urale de cercurile portocalii, mă voi mărgini să spun că e cam cum Blaga nu l-ar primi pe Vanghelie sau ceva asemănător.

Din şirul de decizii ale Curţii Constituţionale, una singură reţine atenţia şi va genera în continuare disensiuni în rândul clasei politice. Este cea referitoare la Legea Referendumului. Liniştea suspectă, aproape resemnare, cu care USL a primit-o, angajându-se să o respecte cu sfinţenie vine dintr-un fapt nu prea evident la prima citire. Curtea Constituţională a analizat proiectul adnotat de PDL, prin care se dorea - atunci când mai dispunea de o majoritate parlamentară asiguratoare - ca nimeni, niciodată să nu mai poată repeta isprava din 2007, cel puţin atât timp cât tătucul Băsescu mai era la Cotroceni. Adică s-a confecţionat un instrument care îl punea, practic, la adăpost pe acesta: condiţia ca, la referendum, participarea să fie de minimum jumătate dintre cei înscrişi pe liste. Adică vreo 9 milioane. Or, 9 milioane de români n-au mai ieşit la vot cred că din 1990. Practic, demiterea preşedintelui devenea imposibilă. Or, Curtea Constituţională n-a făcut decât să spună că ceea ce prevede legea nu contravine Constituţiei. Nu că e bună sau rea. Atunci când a dispus de majoritatea necesară, USL-ul a făcut acelaşi lucru ca şi PDL-ul. Dar în sens invers. A dat o Ordonanţă de urgenţă prin care a făcut posibilă demiterea preşedintelui. Cu majoritatea celor prezenţi la vot. Argumentul lor este simetria: dacă e ales cu majoritatea celor prezenţi, tot aşa trebuie să fie şi când e demis. Altminteri, cu condiţia celor 9 milioane de votanţi probabil că nu am mai avea preşedinte. Din punct de vedere strict legal, decizia Curţii nu anulează Ordonanţa de urgenţă. În timp ce legea trebuie să aştepte să fie citită de Antonescu - iar acesta nu prea are timp până în referendum - şi să fie eventual trimisă înapoi la Parlament ca să mai fie dreasă pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, Ordonanţa de urgenţă îşi face efectul şi guvernează modalitatea de desfăşurare a referendumului. Aşa că USL-ul n-a minţit când a spus că va respecta decizia Curţii. Deocamdată nu e cazul.

Nu mă îndoiesc că propaganda pedelistă îşi va concentra acum tirul pe “nerespectarea deciziei Curţii”. Caravana electorală va merge, însă, înainte şi probabil că viitorul preşedinte de la USL nu va mai putea fi suspendat, graţie tocmai iniţiativei legislative a PDL-ului.



12