Orele de teatru, râvnite de elevii constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Orele de teatru, râvnite de elevii constănţeni

Cultură 21 Aprilie 2010 / 00:00 452 accesări

Periplul cultural-educativ al celor cinci actori de la Teatrul de Stat Constanţa, Liviu Manolache, Luiza Sarivan, Bogdan Bucătaru, Andrei Cantaragiu şi Florentin Roman, continuă prin şcolile constănţene şi în această săptămână. Însoţiţi de Nea Iancu, cu ale sale momente şi schiţe geniale - „Căldură mare” este precursoare a teatrului absurd - artiştii iau atitudine şi aduc teatrul în sălile de cursuri. Astăzi, artiştii sunt aşteptaţi să facă educaţie prin teatru, la Grupul Şcolar „Pontica”, de la ora 11.00. Sunt propuse spre „dezbatere” creaţiile lui Caragiale: „Mitică”, „Amicii”, „CFR”, „Căldură Mare” şi „Justiţie”

Proiectul „Ora de teatru”, realizat cu sprijinul conducerii Teatrului de Stat, este o premieră absolută pentru judeţul Constanţa, dar şi pentru România. Potrivit iniţiatorului său, actorul Liviu Manolache, „Orele de teatru” se bucură de un succes imens în rândul elevilor. „Nu mă aşteptam la o asemenea reacţie. Este peste aşteptările mele”, a specificat Liviu Manolache. Actorul a mărturisit că reacţia favorabilă cu care este primit acest proiect îi dă curajul să meargă mai departe şi să-l „coopteze” în aceste ore şi pe Vasile Alecsandri.

Oriunde se duc, actorii sunt rechemaţi, Liceul „Traian” invitându-i pentru a cincea oară. Primiţi la început cu reticenţă, actorii reuşesc prin demonstraţiile de artă teatrală, dar şi prin workshop-ul interactiv pe care îl susţin să-i fascineze pe adolescenţi. „Combinaţia dintre teatru, educaţie şi şcoală este extem de necesară. Nu degeaba în Occident se practică aşa ceva”, a spus actorul, care a mărturisit că s-a inspirat după modelul englez şi norvegian. Unul dintre efectele pozitive şi vizibile ale acestui proiect este acela că tinerii sunt dornici să vină şi în sala de teatru, pentru a-i vedea pe actori jucând pe scena profesionistă. Realizările echipei constănţene şi impactul îmbucurător al orelor de teatru demonstrează că tânăra generaţie nu este pierdută pentru lumea artei, ci este receptivă la actul cultural.

Taguri articol


12