Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, mai multe amendamente la OUG 91/2017 privind modificarea legii salarizării unitare. Un amendament stabileşte că orele suplimentare efectuate de poliţişti să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, a anunţat preşedintele comisiei, Adrian Solomon. De asemenea, jandarmii vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, iar "medicii, asistentele, şoferii de ambulanţe vor intra de la 1 martie cu grila din 2022", a precizat Solomon. "Am votat astăzi ca orele suplimentare (ale poliţiştilor - n.r.) să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, să nu fie un festival de ore suplimentare, ai nu ai treabă te duci la serviciu, ci numai pe acele cazuri speciale în care ordonatorul de credite face un ordin şi spune: în cazul infracţiunilor flagrante, în cazul accidentelor. (...) Până acum, orele suplimentare se compensau cu timp liber. În momentul de faţă, plătindu-se, există posibilitatea să exagereze cu orele suplimentare", a declarat Adrian Solomon, după şedinţa Comisiei de muncă a Camerei.
El a spus că aceste drepturi în plus pentru poliţişti au fost votate având în vedere eforturile pe care le fac. "Poliţiştii deja au salarii mai mari, dar vor avea nişte drepturi recunoscute în plus de lege tocmai că recunoaştem eforturile pe care le fac. Jandarmii, de exemplu, vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, pentru că stau de dimineaţă în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzele, fără să aibă o pornire viscerală", a adăugat Adrian Solomon. Potrivit acestuia, în Comisia de muncă s-au mărit grilele de salarizare pe anumite domenii.
"S-au mărit grilele pe anumite domenii astfel încât să nu mai iasă în urma măririi cu 25% de la 1 ianuarie din grilă şi să piardă la salariu. Am reglat acest lucru, câteva funcţii de director care erau foarte mari şi nu am putut să le mărim. Au fost măriri între 10 şi 15%", a spus Adrian Solomon. El a adăugat că nu vor mai fi manageri de spitale care vor avea salariu mai mic decât cel al directorului medical.
"Managerii de spitale vor fi fericiţi, pentru că nu vor mai putea spune dacă nu sunt medici, sunt economişti, jurişti, că vor avea salariul ca manager mai mic decât salariul directorului medical. Deci, am reglat lucrul acesta", a explicat Solomon.
"Am scos din lege sintagma unităţi sanitare publice, astfel încât să se aplice măririle de la 1 martie pentru tot personalul medical, inclusiv asistentele şi medicii din şcoli, din centrele de expertiză, de la casele de pensii. Am rezolvat şi problema ambulanţierilor şi şoferilor de ambulanţă, pentru că medicul şi cu asistentul nu merg singuri pe maşina respectivă la intervenţie şi de multe ori şoferul participă activ la resuscitare, la căratul tărgilor. Intră pe grila din 2022 inclusiv şoferii, ambulanţierii, de la 1 martie. (...) Medicii, asistentele, ambulanţierii şi şoferii de ambulanţă vor intra de la 1 martie cu grila din 2022. Restul personalului, inclusiv din sănătate, va trebui să aplice etapizat legea, cum s-a hotărât", a mai precizat preşedintele Comisiei de muncă.
Întrebat în legătură cu faptul că sindicaliştii din sănătate susţin că o parte din personal va avea salarii mai mici, Solomon a afirmat că salariile medicilor nu au cum să fie mai mici. "Salariile nu au cum să fie mai mici. Să fie clar. Veniturile nici ele nu pot să fie mai mici, pentru că vorbim despre sporuri de 100% pe un salariu de 6.000 de lei şi vom vorbi de un spor de 30% pe un salariu de 16.000 de lei", a explicat Solomon, adăugând că el crede că, după adoptarea acestui act normativ, venitul celor din sănătate va fi mai mare. Totodată, întrebat despre amendamentele votate de membrii comisiei privind majorări de salarii pentru directori din deconcentrate, personalul din Consiliul Concurenţei, angajaţi ai Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor, ANI, Solomon a susţinut că "toţi cei care ieşeau din grila de salarizare în urma măririi cu 25% le-a fost majorat salariul din grilă, care va fi atins în 2022, astfel încât să rămână în lege fără pierderi". "Este o dispoziţie în lege pe care am votat-o astăzi de recalculare şi reîncadrare a tuturor celor care au suferit în urma aplicării legii la 1 ianuarie şi ei vor primi banii din urmă, dacă este cazul, sau de astăzi, la fel dacă este cazul", a arătat Solomon.
De asemenea, el a menţionat că în comisie s-a decis şi o majorare de 100% a salariului de bază pentru angajaţii de la Institutul "Elie Wiesel".
"La 'Elie Wiesel' este o situaţie pentru că, fiind în subordinea Secretariatului General al Guvernului, a rămas undeva în negura vremurilor. (...) Ne-am uitat şi noi pe o grilă de salarizare acolo, întâmplător, domnul Vexler a descoperit, şi un cercetător de acolo are un salariu de 1.600 de lei în condiţiile în care alţi cercetători de acelaşi nivel de pregătire au un salariu de 4.000 lei. De aceea s-a făcut această mărire pentru ca şi cei de la Institutul "Elie Wiesel" să beneficieze de aceeaşi atenţie a statului şi, totodată, dacă, în urma măririi, se depăşeşte grila, rămânem în grilă", a declarat Solomon.
Raportul Comisiei de muncă cu amendamentele la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.