Persoanele ambiţioase, organizate şi conştiincioase trăiesc mai mult decît persoanele impulsive, potrivit unui studiu recent, efectuat de specialiştii din cadrul Universităţii din California (SUA). Acest studiu susţine că trăsăturile psihologice sînt la fel de importante în stabilirea diagnosticului unei persoane ca şi factorii medicali sau sociali, iar persoanele conştiincioase trăiesc, în medie, cu patru ani mai mult decît persoanele mai impulsive. Howard Friedman, profesor de psihologie în cadrul Universităţii din California, a declarat că indivizii conştiincioşi nu au doar obiceiuri de viaţă mai sănătoase şi îşi asumă mai puţine riscuri, dar au, totodată, şi slujbe şi căsătorii mai stabile, putînd avea chiar şi o predispoziţie biologică pentru o stare mai bună de sănătate. Astfel, persoanele conştiincioase trăiesc, în medie, cu patru ani mai mult decît ceilalţi oameni, sînt mai puţin predispuse la fumat şi la consumul excesiv de alcool şi duc o viaţă mai sigură şi mai puţin stresantă.
Friedman a analizat trei faţete ale conştiinciozităţii - autocontrolul, organizarea şi hărnicia - şi a descoperit că primele două elemente prezintă o strînsă legătură cu longevitatea. Celelalte trăsături considerate sănătoase care au fost luate în calcul au fost profunzimea, fiabilitatea, deliberarea, competenţa şi simţul datoriei. Studiile precedente s-au bazat pe trăsăturile negative, precum depresia şi ostilitatea, care afectează starea de sănătate. Studiul, publicat în ”Health Psychology”, a analizat date obţinute din 20 de lucrări precedente, care au avut ca temă conştiinciozitatea şi longevitatea şi la care au participat peste 8.900 de voluntari din SUA, Canada, Japonia, Germania, Norvegia şi Suedia.