23 Decembrie 2024, 10:24
Militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic au ocupat, vineri, zone situate la periferia oraşului sirian Alep, în apropierea frontierei Siriei cu Turcia, informează site-ul agenţiei Reuters.
Organizaţia teroristă sunnită a confirmat, într-un comunicat, ocuparea zonei Dureihem şi a dealurilor din împrejurimi, la zeci de kilometri de Alep.
În apropiere se află oraşul Khanaser, aflat sub controlul serviciilor de securitate siriene.
Naţiunile Unite au anunţat joi că membrii reţelei teroriste Stat Islamic au ocupat orăşelul Al-Rai, situat la 35 de kilometri est de Azaz, un oraş aflat sub controlul grupului insurgent Armata Siriană Liberă (ASL).