Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut vineri, la New York, în marja celei de-a 67-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU, o întrevedere cu reprezentanţi ai organizaţiilor evreieşti din SUA. Printre alţii, au participat reprezentanţi ai American Jewish Committee, B\'nai B\'rith International, Anti-Defamation League. Întâlnirea a prilejuit un schimb substanţial de opinii privind principalele teme de politică externă, cum ar fi: relaţiile României cu Statele Unite şi Israelul, situaţia din Orientul Mijlociu, inclusiv perspectivele Procesului de Pace, evoluţiile din Siria şi dosarul nuclear iranian. Reprezentanţii organizaţiilor evreieşti au exprimat apreciere pentru eforturile constante ale României legate de asumarea trecutului istoric şi onorarea memoriei victimelor Holocaustului. Titus Corlăţean a reiterat hotărârea României de a continua aceste demersuri, inclusiv în domeniul educaţiei tinerei generaţii în spiritul toleranţei, nediscriminării şi respingerii antisemitismului. Şeful diplomaţiei române şi interlocutorii americani şi-au exprimat îngrijorarea pentru tendinţele publice din ultima perioadă, în unele state europene, de revalorizare a unor acţiuni şi poziţii xenofobe şi antisemite şi au exprimat poziţii de condamnare a acestora. Ambele părţi au evocat necesitatea continuării demersurilor la nivel politic, pe lângă Congresul american şi Administraţie, în vederea susţinerii eforturilor României de includere în programul “Visa Waiver”. Reprezentanţii organizaţiilor evreieşti au exprimat dorinţa fermă de a susţine aceste demersuri.