Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a mulţumit, ieri, colegilor din partid, în şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, pentru că este disciplină şi solidaritate în interiorul formaţiunii, iar discuţiile pentru eventuale funcţii nu au loc în public. Potrivit premierului, deşi face parte dintr-o alianţă, PSD va fi partidul care va răspunde cel mai mult în faţa oamenilor care l-au votat la alegerile din 9 decembrie, fiind formaţiunea cea mai mare şi care are premier. Una dintre temele importante dezbătute în cadrul BPN a fost însă pregătirea PSD pentru Congresul din 19-20 aprilie. Ponta a arătat că la Congresul PSD din primăvară vor avea loc alegeri în toate structurile unde este necesar: \"La Congres alegem conducerea centrală, respectiv ceea ce n-am reuşit să respectăm în anii trecuţi - buna reprezentare atât geografică - să fie toate zonele ţării reprezentate în conducere, cât şi o bună reprezentare profesională, să avem şi aleşi locali, şi parlamentari, şi femei\".
PREGĂTIRI La rândul său, purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Cătălin Ivan, a arătat că organizaţiile PSD vor avea alegeri interne, între 1 februarie şi 10 aprilie, mai puţin cele de femei, tineret şi seniori, care vor avea alegeri în toamnă. El a spus că este important ca până la congres “toate organizaţiile din ţară să aibă mandatul de patru ani”. Totodată, Ivan a spus că \"organizaţiile judeţene care au avut conferinţe până acum - cum este Neamţ, care a avut acum trei luni alegeri - vor avea doar conferinţe de reconfirmări, dar mandatul tuturor organizaţiilor, tuturor structurilor va fi unul nou pentru perioada imediat următoare - de patru ani - şi vom intra în Congresul PSD cu toate alegerile făcute\".