„Organizaţiile PSD vor intra în analiză“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ponta

„Organizaţiile PSD vor intra în analiză“

Politică 15 Iunie 2012 / 00:00 358 accesări

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că CexN - Comitetul Executiv Naţional a mandatat Biroul Permanent Naţional (BPN) să analizeze fiecare organizaţie şi să ia măsuri organizatorice acolo unde rezultatele nu au fost aşa cum se doreau sau aşa cum ar fi trebuit să fie. El a admis că în cadrul reuniunii CExN a făcut şi reproşuri preşedinţilor de filiale, nu a adresat doar felicitări, dar a menţionat că aceste reproşuri le va face doar în interiorul partidului. „Eu sunt liderul PSD şi, când am nemulţumiri faţă de colegii mei, le spun lor, nu le spun la presă“, a spus Ponta. La rândul său, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că s-a raliat în şedinţa CExN avertismentului liderilor partidului pentru ca pesediştii să păstreze decenţa şi „să nu se umfle în pene“ după rezultatele înregistrate la alegerile locale. El a spus că rezultatele obţinute la alegerile locale se datorează nu numai efortului depus de organizaţiile locale ale PSD, ci şi alianţei cu PNL şi PC, care trebuie consolidată. Acelaşi mesaj a fost transmis zilele trecute şi de Victor Ponta, care a adăugat, ieri, că social-democraţii au obţinut la locale rezultatul „cel mai spectaculos” din istoria partidului şi că speră ca afirmaţia sa să nu îi supere pe foştii preşedinţi PSD Ion Iliescu şi Adrian Năstase. (I.H.)



12