Angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor primi în luna decembrie salarii reduse cu 30% dacă programul de disponibilizare a poliţiştilor nu va fi derulat, a declarat, ieri, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. \"Trebuie să reţineţi următorul lucru: dacă nu facem aceste disponibilizări, salariaţii MAI vor primi în decembrie cu 30% mai puţin la salariu\", a spus Igaş, într-o discuţie cu jurnaliştii privind programul de disponibilizare a poliţiştilor. Camera Deputaţilor nu a adoptat, marţi, proiectul de lege privind disponibilizările din MAI, fiind înregistrate 150 de voturi \"pentru\", 132 \"împotrivă\" şi opt abţineri. Pentru adoptare ar fi fost necesare 167 de voturi favorabile. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ. Anterior, proiectul a fost respins de Senat. În şedinţa de miercuri a Guvernului, premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Igaş o analiză a posibilelor variante alternative de restructurare a ministerului. Proiectul privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al MAI pe anul 2011 prevede că numărul de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare în activitate, soldaţi şi gradaţi voluntari, preoţi militari, funcţionari publici şi personalul contractual din MAI se va reduce la nivelul ordonatorilor de credite astfel încât să asigure, pentru 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare şi în numărul maxim de posturi aprobate. Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru acest an este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, respectiv 1,38% din PIB.