Oricine este alături de UDTTMR poate deveni „tătar de onoare”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Modificare statutară

Oricine este alături de UDTTMR poate deveni „tătar de onoare”

Politică 01 Aprilie 2013 / 00:00 586 accesări

UDTTMR a organizat, sâmbătă, o conferinţă în contextul căreia au fost aduse o serie de modificări la actualul statut al Uniunii. La eveniment au fost prezenţi 297 dintre cei 318 delegaţi desemnaţi. Din cele 51 de modificări ale statutului, cele mai importante vizează renunţarea la limita de două mandate pentru preşedinţi şi deputat, lărgirea Biroului Exectiv al UDTTMR de la nouă la 11 persoane, prin cooptarea preşedinţilor filialelor Constanţa şi Medgidia. De asemenea, în noul statut sunt prevederi clare cu privire la alegerea în funcţii, dar şi la aspecte ce ţin de organizare şi disciplină la nivelul organizaţiei. În cadrul aceleiaşi conferinţe, participanţii au convenit ca membrii inactivi care nu au cotizaţia plătită la zi să nu aibă dreptul de a participa la alegeri. Noul statut cuprinde şi o premieră: un articol care face referire la acordarea titlului de „tătar de onoare” unor persoane care nu sunt membre ale etniei, dar care au sprijinit comunitatea, de-a lungul timpului, prin diferite acţiuni. „Este ceva simbolic, dar care contează atât pentru noi, cât şi pentru ei, este o formă de a ne exprima gratitudinea faţă de cei care ne-au ajutat şi ne-au sprijinit“, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep. (I.H.)

Taguri articol


12