Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti (CCIB), Nicolae Vasile, a declarat că România se află peste media din UE privind intenţia IMM-urilor de a accesa fondurile structurale, chiar dacă mai puţin de 50% din firme vor să aplice pentru a primi banii europeni. Cel mai mare procent din UE de accesare a fondurilor structurale este în Finlanda, unde 58% dintre întreprinderile mici şi mijlocii au întocmit proiecte pentru finanţare, însă media în ţările membre se situează în jurul a 35%-40%. "În acest moment, la noi, procentul este de 18%, dar studiile arată că 46% din IMM-uri vor să obţină bani de la UE. În opinia mea, această cifră este pozitivă", a precizat Nicolae Vasile. Reprezentantul CCIB a adăugat că cei care consideră acest procent ca fiind îngrijorător "au abordat problema dintr-un punct de vedere greşit". Potrivit unui studiu realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) efectuat pe un eşantion de 1.178 de antreprenori, mai puţin de jumătate din firmele mici şi mijlocii din România vor să acceseze fonduri structurale, reprezentînd o pondere de 46,26%. Studiul intitulat "Stadiul pregătirii întreprinzătorilor pentru accesarea fondurilor europene", realizat în perioada aprilie-mai, arată că 31,41% dintre întreprinzători sînt în stadiul de informare cu privire la aceste fonduri, 9,93% dintre aceştia aşteaptă ca fondurile să devină operaţionale, iar 2,46% dintre firmele care au participat la sondaj au contactat o firmă de consultanţă sau un patronat pentru a primi sprijin. În faza de elaborare a proiectului sînt 2,29% dintre întreprinzători. "Motivele pentru care intenţia de a accesa fonduri structurale este atît de mică reprezintă experienţele negative pe care le-au avut în anii trecuţi. Un alt motiv ar fi birocraţia şi lipsa de transparenţă", a declarat preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu. CNIPMMR propune pentru absorbţia cît mai bună a fondurilor structurale de către IMM-uri să se realizeze şi să se publice un ghid al solicitantului, un site centralizat pentru toate fondurile structurale şi specializarea personalului existent şi angajarea de noi specialişti în cadrul unităţilor de implementare.