Evreii de origine europeană, denumiţi aşkenazi, reprezintă aproximativ 90% din cei peste 13 milioane de evrei care trăiesc în prezent în lume. Potrivit ipotezei renane, aşkenazii sunt descendenţii evreilor care au părăsit Palestina, după cucerirea musulmană din anul 638 d.Hr.. Potrivit aceleeaşi ipoteze, s-au instalat mai întâi în sudul Europei, apoi, spre sfârşitul Evului Mediu, aproximativ 50.000 dintre ei s-au deplasat din provincia germană Renania spre Europa de Est. Unii dintre cercetători consideră că această ipoteză este puţin probabilă, întrucât scenariul este imposibil de demonstrat în termeni demografici.

O astfel de teorie ar presupune o explozie a populaţiei evreilor din Europa Orientală, de la 50.000 de indivizi în secolul al XV-lea la aproximativ opt milioane de persoane, la începutul secolului XX. Rata de natalitate ar fi fost astfel de zece ori mai mare decât rata de natalitate a populaţiilor locale non-evreieşti. Şi acest fapt ar fi trebuit să se producă în ciuda dificultăţilor economice, a bolilor, a războaielor şi a pogromurilor care au devastat comunităţile evreieşti. Încercând să clarifice lucrurile, s-au comparat genomurile, genele care alcătuiesc patrimoniul genetic, a 1.287 de indivizi neînrudiţi între ei, provenind din opt grupuri de populaţii evreieşti, cu genomurile a 74 de persoane din afara comunităţii evreieşti. Geneticianul Eran Elhaik, de la Şcoala de Sănătate Publică John Hopkins din oraşul american Baltimore, a analizat cu mare atenţie datele obţinute, în căutarea mutaţiilor suferite în codul ADN asociate cu originea geografică a unui grup.

Aceşti indicatori au fost deja folosiţi în trecut pentru a face lumină asupra originii bascilor şi a pigmeilor din Africa australă. În rândul evreilor din Europa s-au descoperit semnături ancestrale care indică foarte clar regiunea Caucaz şi, într-o mai mică măsură, Orientul Mijlociu. Aceste rezultate sprijină teoria rivală ipotezei renane, cunoscută sub numele de ipoteza hazară. Potrivit acestei teorii, evreii din Europa Orientală descind din acei hazari, un amestec de clanuri turce care s-au instalat în Caucaz, în primele secole ale erei noastre şi, influenţaţi de evreii din Palestina, s-au convertit la iudaism în secolul al VIII-lea. Evreii hazari au construit un imperiu înfloritor, atrăgându-i pe evreii din Mesopotamia şi din Imperiul Bizantin. Au prosperat atât de mult, încât au început să se extindă şi să înfiinţeze colonii în regiunile unde se află astăzi Ungaria şi în România, plantând astfel seminţele unei diaspore vaste. Însă imperiul hazar s-a prăbuşit în secolul al XIII-lea, atacat de mongoli şi slăbit de epidemiile de ciumă neagră.

Evreii hazari au fugit spre vest, instalându-se în regatul polonez şi în Ungaria, unde competenţele lor din finanţe, economie şi politică au fost foarte apreciate. Potrivit ipotezei hazare, s-au răspândit apoi în Europa Centrală şi în cea Occidentală. ”Am ajuns la concluzia că genomul evreilor din Europa este un mozaic al unor populaţii străvechi, inclusiv hazarii iudaizaţi, evrei greco-romani, evrei din Mesopotamia şi din Palestina”, a adeclarat cercetătorul Eran Elhaik. Structura populaţiei lor a fost formată în Caucaz şi pe malurile Volgăi, cu rădăcini care se întindeau până în regiunea Canaan şi pe malurile Iordanului. Istoria schiţată în gene este sprijinită de descoperiri arheologice, de literatura evreiască, ce descrie convertirea hazarilor la iudaism, dar şi de limbă.