Liderul reţelei al-Qaida a avertizat că poziţiile adoptate de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, vor costa scump Franţa, într-o înregistrare audio difuzată vineri, de postul arab de televiziune Al Jazeera. De asemenea, Osama bin Laden a condiţionat eliberarea ostaticilor francezi din Afganistan de retragerea Franţei din această ţară. ”Vă repetăm acelaşi mesaj: eliberarea ostaticilor voştri din mâinile fraţilor noştri este legată de retragerea soldaţilor voştri din ţara noastră”, a afirmat autorul mesajului, identificat drept Osama bin Laden, de postul de televiziune din Qatar Al Jazeera. Adresându-se poporului francez, el a adăugat: ”Refuzul preşedintelui vostru de a se retrage din Afganistan este rezultatul imitării Americii, iar acest refuz este o undă verde pentru uciderea prizonierilor voştri, dar noi nu vom face acest lucru la momentul care îi convine lui. Această poziţie a lui Sarkozy îl va costa şi vă va costa scump pe diferite fronturi, în interiorul şi exteriorul Franţei”. Doi jurnalişti francezi şi cei trei însoţitori afgani ai lor au fost luaţi ostatici, la 30 decembrie 2009, la aproximativ 60 de kilometri est de Kabul, în provincia muntoasă instabilă Kapisa.
Între timp, procesul pentru terorism contra unui număr de cinci francezi, deţinuţi la Guantanamo, între 2002 şi 2004, a fost deschis joi, în faţa Curţii de Apel din Paris, în absenţa inculpaţilor. Cei cinci francezi au fost arestaţi de forţele americane în Afganistan, în 2001, după care au fost încarceraţi la Guantanamo, în Cuba, iar ulterior au fost transferaţi în Franţa, unde au fost inculpaţi şi, ulterior, plasaţi în detenţie provizorie, pentru o perioadă de până la doi ani. Condamnaţi în 2007 şi eliberaţi ulterior, în urma unui apel, în 2009, cei cinci bărbaţi şi-au refăcut, de atunci, viaţa. Dar, printr-o lovitură de teatru, Curtea de Casaţie, cea mai înaltă instanţă judiciară franceză, a anulat, în 2010, această eliberare, invocând un viciu de procedură şi ordonând organizarea unui al treilea proces. Obosiţi de aceste demersuri judiciare şi reţinuţi de activităţile lor, cei cinci inculpaţi, cu vârste, în prezent, între 30 şi 44 de ani, au ales să nu mai asiste la această nouă audiere, aşa cum au procedat şi la ultimul proces.
Posibilitatea ca administraţia SUA să trimită noi deţinuţi în faţa tribunalelor militare de excepţie, la Guantanamo, a declanşat, joi, un val de proteste în rândul organizaţiilor de apărare a drepturilor omului. “New York Times” a dezvăluit joi că secretarul american al Apărării, Robert Gates, va ridica în curând interdicţia de a organiza noi procese în faţa tribunalelor de excepţie de la Guantanamo, pe care preşedintele Obama a impus-o în prima zi a sosirii sale la Casa Albă. Aceste informaţii nu au fost confirmate de Pentagon.