OSCE solicită Rusiei retragerea trupelor din Transnistria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

OSCE solicită Rusiei retragerea trupelor din Transnistria

Externe 11 Iulie 2011 / 00:00 586 accesări

• Un apel repetat • Adunarea Parlamentară a OSCE, ale cărei lucrări s-au desfăşurat la Belgrad, a cerut ieri Federaţiei Ruse retragerea armamentului şi a trupelor de pe teritoriul R. Moldova şi a chemat la reglementarea conflictului transnistrean prin negocieri multipartite în cadrul formulei 5 plus 2. O rezoluţie referitoare la situaţia din R. Moldova a fost inclusă în Declaraţia finală a reuniunii OSCE, adoptată de participanţii din 55 de ţări. Rusia şi-a luat angajamentul, la summit-ul OSCE din 1999 de la Istanbul, că îşi va retrage trupele şi armamentul din Transnistria, dar nu şi-a îndeplinit promisiunea decât în mică măsură, în ciuda apelurilor repetate pe care oficialii de la Chişinău şi organizaţiile internaţionale le fac de mai bine de zece ani. În consecinţă, parlamentarii OSCE au cerut, din nou, Federaţiei Ruse să-şi reia şi să îşi finalizeze procesul retragerii trupelor şi muniţiilor de pe teritoriul R. Moldova, în conformitate cu principiile relevante ale dreptului internaţional şi cu angajamentele deja asumate.

Transformarea formatului actualei misiuni şi retragerea trupelor ruse sunt dorite atât de actorii internaţionali, cât şi de Chişinău, dar reticenţele vin din partea Tiraspolului şi a Rusiei, care spune că mai întâi trebuie găsită formula de reglementare a conflictului. Totodată, rezoluţia referitoare la R. Moldova inclusă în Declaraţia finală a reuniunii de la Belgrad recunoaşte progresele făcute pentru asigurarea instituţiilor democratice din ţară, dar notează impasul politic pentru alegerea şefului statului şi subliniază necesitatea unui dialog politic mai intens între forţele politice. Adunarea Parlamentară a OSCE consideră că identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană în cadrul R. Moldova, cu păstrarea şi consolidarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării în graniţele ei internaţional recunoscute, constituie scopul major al procesului de reglementare. Parlamentarii îşi exprimă convingerea că democratizarea pe întreg teritoriul R. Moldova va contribui la atingerea acestui obiectiv. Textul rezoluţiei adoptate în cadrul Declaraţiei finale a fost elaborat de eurodeputatul suedez Gabsburg-Duglas, în urma vizitei întreprinse în R. Moldova.

• Discriminare la recepţie • Summit-ul nu a fost însă lipsit de incidente. Preşedintele Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Petros Eftimiu, a protestat după ce delegaţiile algeriană şi marocană nu au fost lăsate să intre la recepţia oferită de preşedintele sârb Boris Tadic membrilor OSCE. Algeria şi Maroc au luat parte la lucrările Adunării Parlamentare a OSCE, în calitate de ţări partenere ale organizaţiei. Preşedinţia sârbă şi-a exprimat regretul pentru incident şi a subliniat că nu este o chestiune care ţine de Guvernul sârb sau de politica acestuia, ci este strict o problemă de securitate. Şi ministrul Afacerilor Externe Vuk Jeremic şi-a cerut scuze pentru “neplăcutul incident” în care au fost implicate două ţări prietene. Şeful delegaţiei marocane a anunţat că ţara sa nu va cere pedepsirea vinovaţilor, dar a adăugat că membrii delegaţiei au fost umiliţi şi lumea arabă va lua foarte în serios acest incident.



12