Localnicii din satul Vadu, comuna Corbu, au descoperit, miercuri seară, pe promontoriul Ghiaurchioi („Satul Creştinilor”), în mijlocul drumului public, mai multe oseminte umane. Ştiind că zona are o importanţă istorică şi fără să se atingă de aceste oseminte, localnicii, oameni cu respect pentru cele sfinte şi cu frică de Dumnezeu, au sesizat autorităţile locale şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimioniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Constanţa. În acest context, directorul DJCCPCN, dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, s-a prezentat, ieri, la faţa locului, împreună cu un specialist arheolog, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, cercetătorul dr. Gabriel Custurea. Concluzia specialiştilor este aceea că pe promontoriul Ghiaurchioi de la Vadu, unde, în anii ’80, a fost un sit arheologic complex, eroziunea naturală şi ploile din ultima vreme au scos la suprafaţă oseminte omeneşti. Cercetătorul Gabriel Custurea a constatat că aceste morminte răsfirate, care ar fi răspîndite pe o suprafaţă mult mai mare, provin de la o necropolă creştină din secolul al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea. „Cercetările din anii 1981-1990 au relevat mai multe niveluri de locuire din epoca elenistică, romană şi medievală. Deasupra aşezării medievale se găseşte o necropolă creştină din secolul al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea. Aceste morminte dezvelite, acum, de ploi, aparţin acestui ultim nivel de locuire al necropolei creştine“, a precizat directorul MINA Constanţa, dr. Gabriel Custurea.
Osemintele, posibilă ameninţare la adresa sănătăţii publice
Arheologul dr. Gabriel Custurea a precizat că nu se va face nicio intervenţie arheologică în această zonă, avîndu-se în vedere faptul că aceste morminte nu mai necesită să fie datate şi că în zonă nu se face nicio intervenţie umană. „Este o zonă mare, pămînt mare şi nu necesită intervenţie. Ar însemna să ne luptăm cu natura”, a subliniat directorul MINA Constanţa, Gabriel Custurea. Cu toate acestea, directorul Direcţiei Judeţene Constanţa pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, recomandă ca aceste oseminte să fie ridicate din drumul public, invocînd argumente de ordin moral – această zonă, reprezentînd un cimitir creştin, are un caracter sacru -, dar şi de securitate publică – osemintele ar putea constitui o ameninţare la adresa sănătăţii, teamă împărtăşită şi de localnici. „Avînd în vedere că este un drum public, că apa va scoate în continuare aceste schelete la suprafaţă, recomand Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie să adune resturile, să le transporte la muzeu şi să facă studii antropologice, pentru a determina mai exact ce vechime au şi civilizaţia căreia le aparţin”, a declarat directorul DJCCPCN, Daniela Ţurcanu-Caruţiu. Celelalte morminte ale necropolei creştine beneficiază de o protecţie naturală
Vadu, o zonă încărcată de istorie
„La Vadu a existat o cetate medievală, o fortificaţie turcească şi se pare că a fost construită peste o fortificaţie mai veche, de epocă romană. În jurul acestei fortificaţii există o necropolă plană. Probabil că stratul de pămînt de deasupra este destul de subţire, iar în urma ploii a fost spălat pămîntul astfel încît au apărut aceste oseminte la suprafaţă“, a precizat consilierul superior din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, arheologul dr. Mircea Angelescu.
Situl arheologic de la Ghiaurchioi se află la patru kilometri nord de cetatea otomană Karaharman. Potrivit lui Gabriel Custurea, în apropiere se află şi urme ale unei aşezări romane, în punctul „Bardalia”, unde a fost găsit un bust al împăratului Marcus Aurelius. Directorul MINA Constanţa, dr. Gabriel Custurea, a precizat că sub aceste morminte creştine care au ieşit la suprafaţă şi care se extind pe o zonă mult mai mare, s-ar putea - dacă se menţine stratigrafia - să se afle resturi de aşezări romane sau medievale.