Ales pentru al doilea mandat consecutiv, primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir, şi-a propus să realizeze investiţii care se vor ridica la aprox. 200 miliarde de lei vechi, bani care vor fi atraşi de la Uniunea Europeană, Guvern, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), dar şi de la bugetul local. Printre proiectele prioritare ale primarului Niculae Dragomir se numără finalizarea reabilitării sistemului de alimentare cu apă a satului Ostrov, amenajarea unui nou puţ de apă în satul Almalău, reabilitarea şcolii şi a liceului din Ostrov, refacerea bisericilor din satele Galiţa şi Ostrov. Primarul Ostrovului şi-a propus în cei patru ani de mandat să finalizeze şi o serie de proiecte de mare anvergură, proiecte care vor fi puse în aplicare cu fonduri structurale. Primul proiect de amploare, care va fi aplicat încă din acest an, este introducerea sistemului de canalizare şi construirea unei staţii de epurare în satul Ostrov. Un alt obiectiv pentru Niculae Dragomir este realizarea unui port turistic în satul Ostrov, care are ca obiectiv dezvoltarea turismului în zonă. În fine, cel mai important proiect în viziunea primarului comunei Ostrov vizează consolidarea malurilor Dunării, în zona localităţii. \"În 2006, ne-au lovit inundaţii foarte puternice, care au dus la pierderi materiale foarte mari. De aceea, împreună cu specialiştii CJC vom încerca să aplicăm un proiect de întărire a malurilor Dunării, astfel încît să fim feriţi de eventualele inundaţii\", a spus Niculae Dragomir. Primarul din Ostrov a precizat că pentru aplicarea acestui proiect se vor folosi fonduri structurale, în baza unei colaborari transfrontaliere cu bulgarii. Dragomir a adăugat că, pentru a reuşi în derularea acestui program, se va apela şi la specialiştii CJC, care vor da o mînă de ajutor administraţiei locale din Ostrov. De altfel, primarul Niculae Dragomir a spus că CJC va continua în comuna Ostrov şi programul său de pietruire şi întreţinere a drumurilor din comună.