Consiliul Local Ostrov va implementa proiectul Ostrov-Silistra, intitulat „Ape comune, probleme comune”, care prevede cooperarea transfrontalieră pentru îmbunătăţirea managementului situaţiilor de risc la inundaţii şi eroziunii malurilor. Potrivit primarului comunei Ostrov, Niculae Dragomir, proiectul este doar o primă etapă dintr-un program mai amplu al autorităţilor române şi bulgare privind întărirea malurilor Dunării în vederea evitării inundaţiilor şi surpărilor de teren. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Phare CBC România - Bulgaria 2006, în parteneriat cu Primăria Silistra - Bulgaria, Direcţia Apelor Dobrogea - Litoral România şi Asociaţia “Dobrogea Dunăreană” Silistra - Bulgaria. Beneficiarii direcţi ai proiectului sînt comunităţile locale, precum şi comunităţile de afaceri din Ostrov şi Silistra. Prin proiect se vor realiza activităţi de elaborare a studiilor de fundamentare a lucrărilor hidrotehnice de protecţie a malului drept al Dunării, în zona Ostrov - Silistra, atît în zona românească, cît şi în cea bulgară, prin întocmirea studiului de gospodărire a apelor, studiilor meteo şi hidrologice, studiilor geologice şi geotehnice, studiului de impact asupra mediului, studiului de fezabilitate. De asemenea, se urmăreşte sensibilizarea populaţiei privind avertizările şi reacţia faţă de situaţiile de urgenţă. Bugetul total al proiectului este de 159.479 euro, din care 140.341,52 euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 15 luni. „Contribuţia Consiliului Local Ostrov este de 19.000 de euro, bani pe care trebuie să-i acordăm dacă vrem ca zona noastră să nu mai fie inundată”, a spus primarul Niculae Dragomir.