Primul meci al etapei a 17-a, ultima a turului, programează la Buzău duelul dintre echipa locală Gloria şi Steaua Bucureşti. O partidă în care bucureştenii sînt mai mult decît favoriţi, în ciuda declaraţiilor venite din Ghencea şi de la Buzău. Al doilea joc se va disputa la Tg. Jiu, unde formaţia ...
CS Tomis, în cantonament la Poiana Braşov Profitînd de întreruperea campionatului intern, din cauza participării echipei naţionale la Trofeul „Carpaţi” de la Cluj, dar şi pentru că reprezentativa României va evolua la Campionatului Mondial, programat în Franţa, în perioada 2-16 decembrie ...
Victoria la limită a Stelei în derby-ul cu Dinamo, 1-0, a determinat plecarea lui Walter Zenga de pe banca “cîinilor roşii”. Zenga şi conducerea clubului dinamovist au stabilit de comun acord rezilierea contractului dintre cele două părţi, iar tehnicianul italian nu a avut nicio pretenţie ...
CVM Tomis CSS 1, în faţa celei de-a doua victorii din retur Sîmbătă, începînd cu ora 12.00, în sala de la Clubul Sportiv Şcolar Nr. 1, elevii lui Gheorghe Brînză şi Iulian Rădulescu vor primi vizita celor de la CSS Metal Buzău, într-un meci contînd pentru cea de-a treia etapă a returului Diviziei ...
Aflată pe un loc retrogradant în clasamentul Ligii I la fotbal, FC Farul are nevoie disperată de puncte în cele patru etape programată în acest an. Prima şansă pentru elevii lui Constantin Gache este duminică, de la ora 13.00, cînd constănţenii dau piept în deplasare cu Oţelul Galaţi, în runda a 16-a ...
În ciuda faptului că sînt la mare distanţă de prima poziţie, ocupată de CFR Cluj, eternul derby Steaua - Dinamo deţine capul de afiş al rundei, orgoliile fiind mari în duelul de sîmbătă. Şi celelalte întîlniri anunţă confruntări atractive, punctele puse în joc fiind foarte importante pentru fiecare ...
Azi începe prima ediţie a Cupei Liceelor Constănţene „McDonald’s” Una dintre cele mai importante competiţii între licee la fotbal şi baschet, Cupei Liceelor Constănţene „McDonald’s”, va începe astăzi, de la ora 10.00. Meciurile se vor desfăşura pînă pe 30 ...
„Generaţia de aur” vs. “Prietenii lui Figo”, în mai 2008 A patra ediţie a Serii Campionilor, manifestare sportivă organizată de Gică Popescu, care va avea loc în luna mai a anului viitor, a fost prefaţată joi de o conferinţă de presă la Milano în care Gică Popescu, Hagi şi ...
România nu a putut mai mult la CE de futsal Naţionala de fotbal în sală a României a ratat aseară, la Porto, calificarea în semifinalele Campionatul European, după eşecul în faţa Portugaliei cu 0-3. Golurile înscrise de Ricardinho (min. 1 şi 25) şi Leitao (min. 34) au asigurat echipei gazdă locul ...
După două zile libere, jucătorii Farului au revenit ieri după-amiază la pregătire în vederea meciului cu Oţelul Galaţi, programat duminică, de la ora 13.00, în deplasare, în etapa a 16-a Ligii I. Sub comanda antrenorului Constantin Gache nu s-au aflat Decebal Gheară şi Daniel Florea, ambii accidentaţi ...
Şi după etapa a 14-a, CFR Cluj a rămas singura echipă neînvinsă din actualul campionat. Trupa lui Andone s-a impus şi la Vaslui, în timp ce în Giuleşti, în confruntarea Rapid - Unirea Urziceni, am consemnat o remiză care nu avantajează niciuna dintre echipe. Gloria Buzău a produs surpriza etapei ...
Runda a 14-a a Ligii I aduce în prim plan întîlnirile FC Vaslui - CFR Cluj, U. Craiova - Dinamo, Rapid - Unirea Urziceni şi Poli Timişoara - Steaua, cele patru confruntări fiind extrem de importante în lupta pentru tilul de campioană. În celelalte cinci jocuri miza este cu totul alta, echipele aflate în ...
Ieri, la Tg. Jiu, Rapid a cîştigat cu 3-1 disputa cu Pandurii, astfel că formaţia pregătită de Eugen Neagoe a devenit a doua echipă din Liga I care a pierdut şapte meciuri consecutive în acest sezon. Ultimul succes al pandurilor a fost pe 31 august, la Tg. Jiu, cu Gloria Buzău, scor 3-0, în etapa a 6-a ...
Aseară, în Ghencea, Steaua a obţinut cele trei puncte în confruntarea cu Oţelul, Marius Lăcătuş începînd cu dreptul mandatul de antrenor la gruparea stelistă. Craiova a învins Timişoara şi a luat o gură de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării, iar derby-ul Moldovei a revenit echipei FC ...
Runda a 13-a a Ligii I a început ieri, la Buzău, acolo unde Gloria s-a impus in extremis în confruntarea cu U. Cluj, răzbunînd astfel înfrîngerea Stelei din etapa trecută. Astăzi, cele mai interesante partide ale rundei se vor disputa la Urziceni, în Ghencea şi la Craiova, iar mîine este aşteptat cu ...
Astăzi, cu începere de la ora 11.00, formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa va disputa la Braşov, în compania echipei locale Rulmentul, meciul din etapa a 9-a a Ligii Naţionale. Programat iniţial pentru 10 noiembrie, comisia de competiţii a Federaţiei Române de Handbal a acceptat cererea celor ...