Ouăle, din ce în ce mai puţine şi mai scumpe! Vezi de ce!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UCPR

Ouăle, din ce în ce mai puţine şi mai scumpe! Vezi de ce!

Social 03 Noiembrie 2017 / 17:59 2907 accesări

Prețul ouălor a crescut la poarta fermei cu 24% în octombrie 2017, comparativ cu perioada similară a anului trecut, această situație fiind determinată de "criza fipronilului" din luna august, care a distorsionat piața în unele state membre ale Uniunii Europene, susțin crescătorii de păsări din România. Potrivit datelor furnizate Agerpres de către reprezentanții Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), în luna octombrie 2017, ouăle s-au vândut, în medie, cu 36 de bani bucata, fără TVA, la poarta fermei, însă în magazine prețul a sărit de 80 de bani pe bucată. " UCPR a analizat evoluția pieței ouălor în perioada octombrie 2017 față de octombrie 2016, conform "Observatorului Prețurilor la poarta fermei în UE", iar creșterea prețului la poarta fermei, în medie pe cele 28 state membre UE, a fost de circa 40% în perioada analizată, în timp ce în România, în aceeași perioadă, prețul oului la poarta fermei a crescut cu 24%", precizează UCPR.

CÂT COSTĂ ÎN ALTE STATE

În țările vecine României, prețul oului de consum la poarta fermei a crescut cu circa 30% în Ungaria, 23% în Polonia, 23% în Bulgaria, iar cele mai mari creșteri de prețuri în UE se înregistrează în Grecia - 151%, Germania - 81%, Belgia - 55% și Spania - 51%, arată analiza UCPR. "Această situație din piața ouălor de consum este determinată de "criza fipronilului" din luna august 2017, manifestată în unele state membre UE, care a dus la eliminarea din producție a unui număr important de găini ouătoare, lucru care a distorsionat piața ouălor de consum. Situația actuală va mai dura o perioadă, până când găinile care le înlocuiesc pe cele eliminate din producție vor începe să producă ouă", subliniază reprezentanții UCPR.

Din estimările făcute de crescătorii de păsări din România, piața ouălor de consum se va regla abia în lunile februarie - martie 2018.

Totodată, reprezentanții UCPR susțin că piața ouălor de consum din România este influențată și de producția din gospodăriile țărănești, care reprezintă circa 60% din producția totală de ouă la nivel național. "Piața ouălor este sezonieră, respectiv în primăvară - vară oferta de ouă crește și prețul ouălor scade, iar în perioada toamnă - iarnă oferta de ouă se reduce și prețurile încep să crească. De exemplu, prețul ouălor la poarta fermei în lunile iunie - iulie 2017 a fost mai mic cu 30% față de prețul realizat în lunile noiembrie - decembrie 2016", au mai spus crescătorii de păsări din România.

În vară, ouăle s-au vândut la poarta fermei, fără TVA, în medie cu 18 bani pe bucată. Până la această dată, producția internă de ouă consum realizată de fermele profesionale, a crescut față de anul 2016 cu 4%. Cei peste 200 de producători de ouă din UCPR realizează 85% - 90% din producția autohtonă de ouă obținută în sistem industrial, iar producția anuală de ouă se ridică, în medie, la circa 1,36 miliarde de bucăți.

Taguri articol


12