Guvernul va transmite Comisiei Europene (CE), până la sfârşitul lunii octombrie, clarificările solicitate în cazul OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei şi va comunica faptul că din analiza autorităţilor române rezultă că ordonanţa corespunde directivelor europene în domeniu şi nu se impun modificări. Subiectul a fost discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, care a decis ca răspunsul conţinând clarificările solicitate de către CE în cazul OUG 50/2010, care obligă băncile să aplice principiile de transparenţă şi pentru contractele în derulare, să fie elaborat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) până la sfârşitul lunii octombrie. Guvernul a stabilit totodată ca în răspunsul care va fi redactat de ANPC să fie inclusă şi concluzia potrivit căreia autorităţile române consideră că ordonanţa respectă directivele europene în domeniu şi nu se impune să fie modificată, au declarat surse guvernamentale. CE a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare autorităţilor române prin care solicită clarificări referitoare la modul de transpunere a unei directive europene în legislaţia internă prin OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei, demers premergător unei eventuale proceduri de infringement. Comisia roagă autorităţile române să prezinte clarificări după ce a primit mai multe plângeri privind transpunerea prevederilor Directivei 84/2008 în legislaţia naţională prin OUG 50/2010 şi arată că la nivelul Comisiei s-au primit informaţii potrivit cărora există proceduri judiciare pendinte (în curs de soluţionare) în instanţele româneşti cu privire la legalitatea anumitor comisioane percepute de bănci atunci când acordă credite pentru consumatori.