Clubul Artelor „Solteris”, care îşi desfăşoară activitatea la Cercul Militar Mangalia, întâmpină noul an cu un eveniment editorial, lansarea „Antologiei de Cultură şi Artă”, lucrare aflată la cea de-a treia ediţie. Volumul, coordonat de scriitoarea Emilia Dabu, va fi publicat la ...
La sediul Bibliotecii Universitare „Ovidius” a avut loc, ieri, festivitatea de acordare a premiilor Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România (USR). Cele mai bune volume publicate în anii 2008 şi 2009 au fost alese de către un juriu de specialitate, prezidat de criticul literar ...
? „Unde e Pruncul Iisus?” ? Periodicul constănţean de etnologie şi fapt cultural „Datina”, al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Constanţa, a ajuns la cel de-al 55-lea număr, cu tema „Ciclul sărbătorilor de iarnă la ...
Un volum deosebit, care poate fi aşezat la loc de cinste în biblioteca oricărui iubitor al mării şi al poeziei, a văzut lumina tiparului, zilele acestea, la Constanţa, sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR), Filiala Dobrogea. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, la iniţiativa scriitorului dobrogean ...
Galeria de Artă „Amfora” din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale a găzduit, joi seară, un triplu eveniment cultural. Vernisajul expoziţiei de plante presate intitulată „Din flori de Techirghiol” şi realizată de Constanţa Vlăgea a fost ...
La Galeria de Artă „Amfora” din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa se va vernisa, mâine, de la ora 17.00, o expoziţie cu totul specială, „Din flori de Techirghiol”, semnată de Constanţa Vlăgea, directorul Casei de Cultură din ...
La Casa Aromână şi Muzeul „Gheorghe Celea” din localitatea Mihail Kogălniceanu are loc, astăzi, de la ora 16.00, simpozionul aniversar „Rolul istoric al Societăţii de Cultură Macedo-Române în devenirea modernă a românităţii balcanice. Cu prilejul a 130 de ani de la înfiinţare” ...
Cea de-a XVI-a ediţie a Colocviului Naţional de Lirică Japoneză debutează vineri, de la ora 15.00, la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“. Lucrările colocviului, care are loc în perioada 4-6 septembrie, se vor desfăşura în sala Amfiteatru a colegiului constănţean. Din programul ...
Cel mai recent număr al uneia dintre cele mai importante reviste de literatură şi cultură din spaţiul dobrogean, „Ex Ponto“, a fost lansat, vineri seară, la Tîrgul Estival Constanţa, în prezenţa colaboratorilor şi a iubitorilor de cultură. Publicaţia cu apariţie trimestrială, structurată pe ...
Fiecare lansare editorială din cadrul Tîrgului Estival Constanţa, găzduit de Pavilionul Expoziţional Mamaia, pînă pe 16 august, reprezintă un eveniment deosebit, prilej pentru iubitorii cărţii de a lua parte la acte de cultură care ies din sfera obişnuitului. Din seria acestor evenimente face parte şi ...
La Pavilionul Expoziţional, în cadrul primei ediţii a Tîrgului Estival, care este deschis pînă pe 16 august, între orele 11.00 şi 22.00, a avut loc, ieri, lansarea antologiei „Lampadoforie”, care reuneşte cele mai frumoase versuri scrise de regretatul poet dobrogean Nicolae Caratană. Despre ...
La Pavilionul Expoziţional Mamaia se va lansa, mîine, de la ora 19.00, în cadrul Tîrgului Estival, volumul „Lampadoforie”, care reuneşte versurile unuia dintre cei mai importanţi poeţi ai Dobrogei, Nicolae Caratană. Volumul a apărut la editura constănţeană „Ex Ponto“, fiind ...
Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a confirmat, de curînd, propunerile Comisiei de validare pentru anul 2009, hotărînd să fie admişi ca membri ai USR, Filiala Dobrogea, şapte autori: Tudor Cicu, Cristiana Eso, Mădălin Roşioru, Dora Alina Romanescu, Fatma Sadâc, Veronica Stănei Macoveanu şi ...
Societatea Culturală Româno-Germană „Apoziţia“ din Munchen a marcat, ieri, la Biblioteca Centrală a Universităţii „Ovidius“, în prezenţa unui număr impresionant de oameni de cultură şi membri ai Yacht Clubului Român (YCRR), patru decenii de existenţă. Fondatorul asociaţiei ...
Societatea Culturală Româno-Germană „Apoziţia“ din Munchen marchează, mîine, de la ora 10.30, la Biblioteca Centrală a Universităţii „Ovidius“, în cadrul unei festivităţi, 40 de ani de la înfiinţare. Evenimentul este organizat cu sprijinul Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor ...
Nicolae Motoc, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), Filiala Dobrogea, şi-a lansat cel mai recent volum, antologia „Erezii marine“. Evenimentul a avut loc joi seară, în aula Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman“, în prezenţa prietenilor apropiaţi ai autorului şi a ...