Puţini artişti reuşesc să se reinventeze pe parcursul carierei lor, indiferent cît de lungă. De la pop, rock, etno la jazz, Ovidiu Lipan "Ţăndărică" şi-a regăsit inspiraţia şi ritmul aproape în orice gen muzical şi nicio provocare nu pare de netrecut pentru acest instrumentist ale cărui talent şi valoare sînt recunoscute indiferent de generaţiile cărora se adresează. În muzica sa se regăseşte deschiderea şi toleranţa unei personalităţi care a exersat cu uşurinţă improvizaţia şi schimbarea. Aflat la Constanţa, cu ocazia concertului aniversar dedicat împlinirii a nouă ani de existenţă a clubului “Phoenix“, Ovidiu Lipan nu şi-a ascuns afecţiunea pentru oraş şi nici diversele proiecte care îl vor avea ca protagonist în viitorul apropiat.

Rep. - Putem vorbi despre o prietenie frumoasă cu oraşul Constanţa, atmosfera sa inspiră creativitate, deschidere, toleranţă?

O.L. - Simt nevoia spirituală ca, din cînd în cînd, să mă aflu la Constanţa. Sincer spun, vin foarte des. La Constanţa am revenit din Germania, după 13 ani şi am retrăit toată tinereţea mea, pentru că în 1969, 1970 pînă în 1973 am cîntat aici, cu “Roşu şi Negru“. Pe vremea aceea se cînta în diferite grădini, restaurante şi o muzică internaţională de top. Dar la Constanţa am trăit şi o parte din copilăria mea şi a fost revenire emoţionantă. Sigur, de atunci, mă leagă foarte multe. Marea mă inspiră, dar şi această întrepătrundere de culturi şi etnii, aici există cu adevărat multiculturalitate, care pe mine mă preocupă în creaţie. Albumele pe care în timp le-am scos alături de Stelu Enache, “Renaşterea“, “Phoenix“, discuţiile pe care le purtam aici cu tot felul de colaboratori, pentru că veneam aici la Constanţa şi puneam la cale tot felul de proiecte. În timp, acestea au ajuns realitate, le-am dus la bun sfîrşit. Aşa am realizat şase albume diferite ca şi gen, avînd însă o unitate multiculturală foarte puternică. Urmează, în viitorul apropiat, un turneu “Phoenix“ în zece oraşe, între care şi Constanţa, pe 11 octombrie. Pînă la încheierea turneului va avea loc şi lansarea filmului în care am jucat în rolul principal, dar alături de foarte mulţi actori consacraţi. A fost pentru mine o curiozitate, dar, în acelaşi timp, m-a pus pe gînduri că, pe undeva, am mai ratat o carieră. Ar fi trebuit să fiu şi actor, îmi place foarte mult, mă regăsesc în actorie.

Rep. - Este o altă modalitate de a vă exprima creativitatea?

O.L. - Nu ştiu. Mi se pare ca o nouă existenţă de-a mea, pe care am scos-o la iveală. De mult timp mi-am dorit să joc într-un film. Am simţit că exista ceva în interiorul meu. Filmul se intitulează "Şi totul a fost nimic", în regia Cristinei Nichituş şi am jucat, cum spuneam, alături de nume consacrate - Anca Sigartău, Cătălina Mustaţă şi mulţi, mulţi actori cu mare experienţă în teatru. Abia aştept să văd cum va fi primit, după premiera din 27 octombrie. După care, ne apucăm de un nou proiect, alături de Stelu Enache. În primăvară, vrem să lansăm albumul, iar pînă atunci, să facem şi vreo două videoclipuri. De Crăciun, voi lansa o colecţie limitată, dedicată lui Willie Hart, în total şase albume. Desigur, voi colabora în continuare cu instrumentişti, percuţionişti, Corneliu Stroe, Ionuţ Micu, împreună cu Stelu Enache, un nucleu foarte puternic de muzicieni constănţeni. Vrem să susţinem un spectacol de anvergură la Teatrul Naţional, în primăvară; cu o orchestră de cameră, care să reprezinte, iarăşi, o creaţie inspirată de multiculturalitate. Pe un fundal pop-rock, a la Peter Gabriel, să răsune vocea impresionantă a lui Stelu Enache, sprijinită orchestral; piese cu o coloratură armonică mai specială.