Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei (MJ) Ovidiu Puţura este urmărit pentru dare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit foloase de 30.000 de euro pentru intervenţii într-un dosar şi că i-a cerut unei judecătoare să dea o decizie favorabilă într-o cauză în care soţia sa era reclamant, arată DNA, într-un comunicat de presă. Potrivit procurorilor, în luna noiembrie 2014, Ovidiu Puțura i-ar fi promis unei judecătoare că, din funcţia pe care urma să o exercite în MJ sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia. "În schimbul intervenţiei promise, suspectul Puțura Ovidiu i-a solicitat judecătoarei să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția suspectului era reclamant recurent", au scris procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale. Ovidiu Puțura mai este acuzat că, în perioada 2013 - 2014, a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, unor sejururi la mare, un costum de vânătoare, precum şi aproximativ 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat. Procurorii au fost sprijiniţi în acest dosar de Serviciul Român de Informații. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că Ovidiu Puţura a fost audiat, ieri, aproximativ patru ore de procurorii DNA, iar în jurul orei 15.00, anchetatorii au plecat cu fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei la locuinţa acestuia, pentru a face percheziţii. În acelaşi dosar, trei judecătoare din Bistriţa-Năsăud au fost ridicate de procurori, fiind duse la DNA pentru a fi audiate, întrucât ar fi vizate de acuzaţiile de corupţie verificate în cauză.