Cea de-a doua ediţie a Atelierelor Revistei „Tomis”, în cadrul cărora se desfăşoară Festivalul Internaţional de Artă şi Cultură Contemporană „Ovidius“, ediţie iniţiată de revista de cultură „Tomis“, a debutat ieri, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Manifestarea a constat în primirea oaspeţilor italieni, vernisarea unei expoziţii de grafică şi fotografie, lansări de carte şi un program artistic. Dacă prima ediţie a festivalului a fost organizată cu prilejul aniversării a 2050 de ani de la naşterea lui Ovidius, ediţia din acest an este dedicată împlinirii a 2000 de ani de la exilarea lui Publius Ovidius Naso. La manifestare au fost prezenţi directorul Centrului de Promovare Culturală Sulmona, Rosa Giammarco, Geta Partene, preşedintele Asociaţiei „Ovirom“ şi mediatorul cultural al asociaţiei, Vera Cercel.
Expoziţia de grafică şi fotografie reuneşte, sub semnul poetului exilat, artişti din România, Italia şi Franţa (grafică - Ion Tiţoiu, Florin Petcu, fotografie - Claude Aube, Mircea Stoian). Iubitorii de literatură au participat la lansarea a două romane din două paliere stilistice şi tematice diferite, „Conacul cu Salcîmi“, semnat de regretatul Corneliu Dida, fost consilier al revistei „Tomis“ şi „Yoyo“, semnat de George Vasilievici, redactor-şef al revistei tomitane. Prezentarea a fost făcută de Mădălin Roşioru, redactor al aceleiaşi publicaţii. George Vasilievici a citit, în faţa celor prezenţi, un fragment din romanul său nominalizat la premiile „Euridice“. Acesta a specificat că cele două lucrări urmează să fie traduse, în curînd, în limba italiană. Momentul de literatură a continuat cu unul de coregrafie. Protagoniste au fost celebra balerină Stela Cocîrlea şi Luana Luban.
Cea de-a doua parte a Festivalului Internaţional de Artă şi Cultură Contemporană „Ovidius“ va avea loc la Sulmona, oraşul natal al poetului Publius Ovidius Naso. Manifestările culturale vor avea loc în perioada 4 - 10 octombrie.
Evenimentul este organizat de revista „Tomis“, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Fundaţia „Arte“ din Constanţa.