22 Noiembrie 2024, 20:20
Actorul american Owen Wilson, care a fost spitalizat duminică pentru că ar fi încercat să se sinucidă, a renunţat la rolul secundar din comedia “Tropic Thunder”, deşi filmul se află în a şasea săptămînă de producţie. Filmările pentru această peliculă au început în Hawai, iar din distribuţia peliculei, regizată de Ben Stiller, care va apărea şi în film, fac parte Nick Nolte, Jack Black şi Robert Downey Jr. Producţia este povestea unui grup de actori care pleacă să filmeze o peliculă de război, dar descoperă că realitatea le copiază scenariul.