Nu mai puţin de 11 oraşe au dorit să organizeze Jocurile Olimpice din 1936, dar în final, Berlinul a învins Barcelona (la voturi: 43-19), chiar dacă Congresul CIO din 1931, care stabilea organizatorii, a avut loc în capitala Cataluniei, şi chiar dacă mulţi se temeau de expansiunea şi spiritul revanşard al naziştilor. Germanii ştiau, însă, că sportul poate fi un excelent mijloc propagandistic şi s-au pregătit în mod special: un stadion olimpic de 100.000 locuri, la Charlottenburg, baze moderne, pavoazare excesivă, steaguri, zvastici şi muzică militară. Şi participarea a fost pe măsură: 3.963 de sportivi (331 de femei) din 49 de ţări. Pentru prima oară, flacăra olimpică a fost purtată în mod oficial. Îşi face apariţia în arena olimpică... televiziunea, deocamdată prin instalarea, în principalele pieţe berlineze, a 25 de ecrane uriaşe. În programul olimpic, intră, în premieră, baschetul, canoea şi handbalul, iar competiţia a fost comprimată pe parcursul a două săptămîni: 2-16 august.

Germanii fac tot posibilul şi obţin cele mai multe medalii (38+31+32), devansîndu-i pe nord-americani (24+21+12), dar marele erou al întrecerii rămîne sportivul de culoare Jesse Owens, care cucereşte patru medalii de aur la atletism! Owens a trecut primul linia de sosire la 100 m (10,3 secunde), 200 m (20,7 secunde) şi în ştafeta 4x100 m (39,8 secunde, record mondial care a rezistat pînă în 1956!), şi a triumfat şi la lungime (8,06 m). După Berlin, la numai 23 de ani, cînd se aşteptau de la el alte performanţe de excepţie, Owens a trecut la profesionism. În mod ciudat, nici alţi eroi n-au fost... germani! Din SUA venea şi Marjorie Gestring, născută pe 18 noiembrie 1922, care a devenit campioană olimpică la sărituri în apă, la vîrsta de... 13 ani şi 9 luni! Este recordul de precocitate al tuturor olimpiadelor. În proba de 200 m bras a concursului de înot, daneza Inge Sorensen (12 ani) a cîştigat medalia de bronz, intrînd în istorie drept cea mai tînără medaliată olimpică din toate timpurile! Neobişnuită este şi performanţa maghiarului Oliver Halassy (1909-1946), care, după ce cîştigase aurul cu echipa de polo a Ungariei în 1928 şi 1932, a recidivat la Berlin, cu toate că, între timp, în urma unui accident de circulaţie, îi fusese amputat un picior!

De data aceasta, românii s-au organizat mai bine! La începutul anului 1936 s-a înfiinţat “Comitetul Olimpic de pregătire a sportivilor români pentru JO de la Berlin şi Tokio”, şi, beneficiind de sprijinul statului român, dar şi de posibilităţile oferite de organizatorii germani, a mers la Berlin o delegaţie de peste 100 de oameni, pe lîngă cei 52 de sportivi fiind prezenţi şi 30 de studenţi de la ANEF (pentru demonstraţii de educaţie fizică), dansatori şi cîntăreţi populari. Pe plan sportiv, la box, atletism şi tir am trecut neobservaţi, la lupte s-au obţinut două locuri V (Iosif Tojar şi Francisc Cocoş), la handbal aceeaşi clasare, cel mai bun rezultat venind din domeniul echitaţiei.

Căpitanul Henry Rang, călărind un pursînge crescut în hergheliile române, numit Delphis, a evoluat fără greşeală. La final s-a constatat că nici germanul Kurt Hesse n-avea penalizări, timpul lui fiind... egal cu al românului! A urmat un baraj, în care Rang a evoluat din nou fără erori, într-un timp şi mai bun decît cel din prima manşă! Hesse a schimbat calul şi, sub ochii lui Hitler, a reuşit, şi el, un parcurs curat. După discuţii prelungite, arbitrii au anunţat că timpul lui Hesse e mai bun cu două secunde, deşi cronometrele românilor indicau... invers! Paradoxal, sau poate că nu, delegaţia română n-a contestat rezultatul! Performanţa, însă, rămîne de senzaţie: argint pentru România!