Pace artificială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mangalia

Pace artificială

Administrație 30 August 2010 / 00:00 526 accesări

După doi ani de lupte cu opoziţia, primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, pare să aibă linişte. „În sfârşit, după multe lupte politice, consilierii locali s-au convins că blocajul activităţii Consiliului Municipal Mangalia (CLM) a avut rezultate nefaste asupra cetăţenilor oraşului şi au ajuns la un numitor comun. Blocând toate iniţiativele mele, nu au făcut decât să lovească în interesele locuitorilor oraşului şi să ţină pe loc dezvoltarea urbei”, a spus Tusac. El spune că şedinţa ordinară a CLM care a avut loc vineri, 27 august, a decurs normal (deşi au exitat şi unele cotre între consilieri - n.r.), cu mici intervenţii, aşa cum este firesc într-un for consultativ. „S-a format o majoritate cu cei cinci consilieri PSD, patru de la PNL şi trei ai PDL. Sunt aşteptaţi să se alăture acestui grup şi alţi consilieri locali, care şi-au anunţat intenţia de a se implica în procesul de deblocare a oraşului şi de a participa la realizarea celor mai importante proiecte pentru dezvoltarea municipiului. Acest blocaj a fost creat artificial, la îndemnul fostului primar Zanfir Iorguş, care a dorit astfel să-i pedepsească pe cetăţenii care nu l-au mai votat. El a vrut să se răzbune pe oraş, să-mi blocheze proiectele şi să mă împiedice să realizez ceea ce am promis oamenilor, pentru a mă acuza mai târziu. După doi ani de neînţelegeri am reuşit constituirea unei majorităţi în Consiliul Local şi vom putea merge mai departe cu toate proiectele care vor duce la dezvoltarea economică a oraşului. Consilierii au înţeles că fără linişte şi ordine nu se poate lucra şi ne aşteptăm ca numărul celor care sunt de acord cu proiectele noastre să crească. Avem mult de lucru, vom discuta punctual, comunicarea este foarte importantă, iar opiniile divergente trebuie folosite în sens constructiv”, a declarat primarul Mihai Claudiu Tusac.



12