Pace legislativă între Uber și taximetriști?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pace legislativă între Uber și taximetriști?

Economie 29 Martie 2019 / 17:22 942 accesări
Guvernul a aprobat vineri o OUG care permite sancționarea imediată a piraților din transporturi

Guvernul a aprobat vineri o OUG care permite sancționarea imediată a piraților din transporturi

Ordonanţa de urgenţă adoptată vineri de Guvern privind modificarea legii taximetriei nu are niciun efect pentru activitatea Uber România, care va continua să funcţioneze ca până acum, în aşteptarea unui act normativ care va reglementa sectorul de ridesharing, se arată într-un comunicat al companiei. Potrivit Uber, Guvernul şi-a exprimat clar intenţia de a reglementa sectorul de ridesharing printr-o ordonanţă separată, în săptămânile următoare - „Apreciem angajamentul Guvernului de a grăbi adoptarea unei legislaţii moderne pentru a răspunde nevoilor pasagerilor şi şoferilor din România. Ordonanţa de urgenţă care ar putea afecta serviciile de ridesharing intră în vigoare după 60 de zile de la adoptarea sa, timp în care Guvernul a spus că intenţionează să treacă un alt OUG pentru a reglementa sectorul de ridesharing. Ordonanţa de vineri nu produce efecte şi nu schimbă nimic pentru Uber sau pentru şoferii parteneri - serviciul continuă să funcţioneze ca până acum“. Guvernul a eliminat sintagma „în mod repetat“ din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, astfel încât „sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal“, a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Suciu. Totodată, Executivul va reglementa şi activitatea de ridesharing printr-un act normativ care va fi adoptat în maximum două - trei săptămâni - „Vineri, în şedinţa de Guvern, am adoptat o ordonanţă de urgenţă îndelung dezbătută în spaţiul public şi anume OUG de modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Am operat încă o modificăre - am transferat atribuţiile privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închiriere de la autorităţile administraţiei publice locale la Autoritatea Rutieră Română“. Suciu a subliniat că actul normativ în cauză nu este îndreptat împotriva niciunei activităţi economice - „Din contră, ne dorim să reglementăm şi punem stop şi capăt pirateriei din domeniul transporturilor, ceea ce patronatele din transporturi ne-au solicitat de foarte mult timp“.

Taguri articol


12