PRODUSE ACORDATE LUNAR În perioada 18 - 23 iulie, Primăria Municipiului Mangalia, prin Serviciul Public Creşe, Asistenţă Socială, Cultură, Sport şi Igienă Publică, distribuie pachete cu alimente pentru nevoiaşi. În Mangalia, peste 2.300 de persoane primesc lunar pachete pentru că se încadrează în prevederile unor hotărâri de Consiliu Local adoptate în aprilie referitoare la acordarea unor ajutoare de urgenţă constând în alimente pentru pensionarii din municipiu. Din numărul total de beneficiari, aprox. 100 persoane nu înregistrează venituri, peste 400 se încadrează la persoane cu handicap şi 1.800 de pensionari au pensii mai mici de 650 de lei. Primesc pachete cu alimente vârstnicii cu o pensie mai mică de 650 de lei/persoană sau 1.300 de lei/familie şi persoanele cu handicap de gradele I şi II şi cele care au peste 60 de ani şi nu realizează venituri.
2.300 DE BENEFICIARI Un pachet conţine un kilogram de făină, un kilogram de orez, un kilogram de zahăr, un pui, un kilogram de mălai şi o sticlă de ulei iar valoarea produselor ajunge la 35 de lei. „Am promis proiecte sociale care să vină în ajutorul oamenilor. Am reuşit să mă ţin de cuvânt şi să vă ofer în fiecare lună pachete cu alimente. Nu este de ajuns pentru cei care au muncit o viaţă, dar voi continua să dezvolt astfel de proiecte pentru a face viaţa mai uşoară vârstnicilor”, a declarat primarul Mangaliei, Claudiu Tusac. Pachetele cu alimente se distribuie zilnic, între 10.00 şi 16.00, la Cantina Socială din incinta Grupului Şcolar Industrial „Ion Bănescu” şi la Sala de Sport a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 1 din Mangalia. Sâmbătă, în ultima zi de distribuire, angajaţii Serviciului Social se vor deplasa la persoanele care sunt în imposibilitatea de a se putea deplasa.