Pachetul medical de bază, aproape gata

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pachetul medical de bază, aproape gata

Sănătate 30 Mai 2013 / 00:00 473 accesări

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, ieri, că în circa două săptămâni va fi schiţat pachetul medical pentru serviciile de bază. Astfel, pachetul ar urma să fie finalizat în jurul datei de 15 iunie pentru a începe prima dezbatere, la început între specialişti din lumea medicală, cu Consiliul de Onoare şi Asociaţia Pacienţilor. Eugen Nicolăescu a spus că-şi doreşte ca în perioada 1-15 iulie pachetul să fie gata pentru dezbatere publică. \"Sunt decis să înaintez Guvernului un asemenea pachet pentru că el înseamnă cu adevărat efectuarea reformei\", a punctat ministrul, la Forumul Healthcare, menţionând că pachetul de servicii suplimentare este în lucru şi speră ca până la sfârşitul acestui an să fie finalizat. El a spus că o decizie greu de luat este aceea dacă prevenţia să fie introdusă în pachetul de bază sau să fie un program separat şi a cerut sprijinul medicilor şi specialiştilor în acest sens.



12