Mulți români întreabă dacă este bine sau nu să își aplice un aparat dentar în perioada vacanței, însă răspunsul este diferit in funcție de vârsta pacientului, personalitatea sa, toleranța și locul unde acesta își petrece vacanța, explică renumitulmedic ortodont ...
Un turist în vârstă de 62 de ani, din Bucureşti, se află în stare critică la Spitalul Judeţean Constanţa, după ce duminică a fost salvat din apa mării, în staţiunea Mamaia, fiind transportat cu un elicopter SMURD la unitatea medicală. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de ...
Statul va deconta o parte din tratamentul pacienţilor la privat. Pacientul va lua cu el, la privat, suma pe care acum Casa de Sănătate o decontează la stat şi va plăti doar diferenţa, în cazul în care asigurarea nu acoperă întregul tarif. Sunt asociaţii de pacienţi care atrag atenţia că ...
Siguranța pacientului, valorificarea inovației și digitalizării pentru eficientizarea sistemelor de sănătate, precum și necesitatea intensificării cooperării între profesioniștii din Sănătate sunt temele dezbătute la București de către medicii, asistenții și dentiștii șefi din Statele ...
Martie este luna internațională dedicată conștientizării și prevenirii cancerului de colon. Potrivit celor mai noi statistici furnizate de Global Cancer Observatory, cancerul colorectal este unul dintre cele mai frecvent întâlnite la ora actuală în practica medicală: anul trecut, peste 1,8 ...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a venit cu precizări despre starea de sănătate a președintelui PSD, Liviu Dragnea. Pintea spune că Dragnea are dreptul să decidă dacă vrea să vorbească despre boala de care suferă. „Dacă existau probleme foarte grave s-ar fi dat un comunicat”, dă ...
Finalul anului 2018 a adus în atenția românilor o situație îngrijorătoare: creșterea numărului de persoane diagnosticate cu cancer și a numărului de decese din cauze oncologice față de ultima evaluare din 2012 a raportului Global Cancer Observatory. Situația poate fi îmbunătățită ...
Politistii anunta că o femeie de 39 de ani din Oradea este suspectata de practicarea fara drept a unei profesii, aceasta realizand mai multe interventii estetice desi nu este medic. "Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2019, femeia ar fi efectuat mai multe acte medicale ...
O femeie de 50 de ani din judeţul Sibiu, care era internată din 3 februarie în spital cu insuficienţă respiratorie, a murit. Medicii au confirmat, prin analize de laborator, că avea virus gripal. În Secţia Anestezie -Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean Sibiu se mai află doi pacienţi la ...
Contrar celor prezentate de unii reprezentanți ai Guvernului, informațiile oficiale demonstrează că creșterea salariilor din sănătate este corelată cu scăderea corupției personalului din sănătate, potrivit Solidaritatea Sanitară. Creșterea salariilor angajaților din sănătate este corelată și cu ...
Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia a înregistrat mai mulți pacienți în cursul anului 2018, față de anul precedent, se arată într-o analiză statistică a indicatorilor de performanță, realizată la nivelul unității medicale. În documentul anual se menționează că anul ...
Un bărbat de 40 de ani a fost împuşcat din greşeală în timpul unei partide de vânătoare, în judeţul Iaşi. Potrivit Dianei Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi, un elicopter a fost solicitat, duminică, să intervină pentru a prelua un bărbat în vârstă de 40 ani, care are o ...
Cu toate eforturile de informare și constientizare a factorilor de risc pentru sănătatea inimii, potrivit Societății Române de Cardiologie, bolile cardiovasculare rămân responsabile de 60% dintre decesele românilor. Prevalența în creștere a diabetului zaharat, a hipertensiunii ...
Un accident rutier în care a fost implicată o ambulanţă ce transporta un pacient s-a petrecut la Constanţa, marți, 4 decembrie, în jurul orei 13.00, la intersecţia din zona Gării. Autospeciala Serviciului de Ambulanță Județean Constanța transporta în acel moment un pacient care acuza ...
Țara noastră va prelua Președenția Consiliului UE și va susține ideea elaborării unui Plan Comun European pentru combaterea cancerului deoarece toți pacienții europeni au dreptul la tratament egal; toate astea, de la 1 ianuarie 2019. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat pe 4 decembrie ...
Pe 28 noiembrie 2018, a fost externată din Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) pacienta care a beneficiat de transplant medular, a anunțat SUUB. Precizăm că pacientei i s-a făcut o autogrefă, transplant cu propriile celule stem. “Am realizat un transplant autolog. Este o procedură care se ...