România are neşansa de a avea cea mai mare prevalenţă din UE în ceea ce priveşte virusul hepatitei C, o mortalitate ridicată ca urmare a cancerului hepatic şi o creştere a numărului de pacienţi care suferă de ciroză hepatică, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din Romania (APAH-RO). Ei susțin că la noi în țară, prin numeroasele amânări ale actualizării listei de medicamente compensate, mulţi oameni pierd şansa de a beneficia de tratament adecvat, asemănător altor state membre UE. ”Hepatita C este una dintre puţinele boli cronice vindecabile, iar cercetările în domeniu ne oferă şansa unei terapii de scurtă durată, cu puţine efecte adverse şi şansa unei vieţi normale. Este nevoie ca politicul să înţeleagă că orice zi pierdută nu înseamnă bani economisiţi, ci vieţi ce puteau fi salvate şi cheltuieli mai mari pe termen lung, pentru sistemul de sănătate. Noi ne-am săturat să auzim mereu că nu sunt bani, că bugetul nu îşi permite, că vom avea acces în curând la tratament”, a spus preşedintele APAH-RO, Marinela Debu. Totodată, bolnavii de hepatită C doresc ca statele membre UE să decidă unitar şi să impună un standard în ceea ce priveşte depistarea, urmărirea şi tratamentul pacienţilor cu afecţiuni hepatice cronice. Ei au redactat și o petiție, care poate fi accesată la adresa http://www.petitieonline.com/tratamente_pentru_hepatita_c_astazi_nu_maine. Pe site-ul unde este formulată petiția, mai mulți utilizatori și-au manifestat interesul pentru tratarea hepatitei C în România prin terapii moderne, fără interferon.