În România, listele cu medicamentele compensate nu au mai fost actualizate de peste 1.600 de zile, cea mai lungă perioadă înregistrată într-un stat membru. Plenul Parlamentului European a votat, zilele trecute, directiva care reglementează transparenţa măsurilor de stabilire a preţurilor medicamentelor. Parlamentarii europeni au propus o limită de 60 de zile pentru deciziile cu privire la stabilirea preţurilor şi la rambursarea pentru medicamente generice, astfel încât să fie disponibile mai repede, iar pacienţii şi sistemele de asigurări sociale să poată economisi bani. În plenul Parlamentului European, au existat europarlamentari care au semnalat că românii au cel mai mult de suferit dintre toţi pacienţii din ţările UE, cerând ca organizaţiile de pacienţi să aibă dreptul să solicite iniţierea procesului de includere a unui medicament în sistemele de asigurări de sănătate. În România, ultima includere a medicamentelor inovatoare pe lista de medicamente gratuite şi compensate a avut loc la mijlocul lui 2008. Ceea ce înseamnă că peste 140 de medicamente şi indicaţii noi aşteaptă de aproape 5 ani să ajungă la pacienţi, multe dintre acestea fiind destinate unor boli grave, precum cancerul.