Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că pacienții din România nu beneficiază de aceleași scheme terapeutice precum aceia din țările UE mai dezvoltate. "Nu beneficiem de aceleași tipuri de tratamente, de aceleași scheme terapeutice — să spunem — ca și pacienții din țările UE care spunem noi că sunt mai dezvoltate. Nu beneficiem pentru că, pe de o parte, nu sunt înregistrate în România, nefiind atractive în România ca țară pentru anumite produse; pe de altă parte, și cele care sunt înregistrate pleacă la export paralel (...); pe de altă parte, infrastructura din sănătate e învechită, chiar dacă profesioniștii din domeniul sănătate sunt extrem de bine pregătiți (...). Acest lucru nu compensează faptul că spitalele arată așa cum sunt", a spus Bodog, la un dialog cu cetățenii desfășurat la Spitalul Universitar de Urgență. El a menționat că autoritățile vor folosi fonduri europene. "Cele trei spitale regionale, primele trei din cele opt spitale regionale, vor fi construite utilizând bani din fondurile europene. (...) Fondurile pentru screening. Știm că e foarte greu să tratezi boli, costă foarte mulți bani, cred că e mult mai bine dacă reușim să prevenim sau dacă nu am reușit să prevenim, să încercăm să diagnosticăm foarte precoce aceste boli și acest lucru se face prin screening. Și pentru screeningurile anunțate în programul de guvernare vom accesa fonduri europene. Multe din aceste programe de screening sunt deja deschise", a afirmat Bodog.
Marius Nica, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a spus că reducerea decalajelor nu poate fi realizată fără finanțare.
"Reducerea decalajelor nu e o chestie ușoară și ea nu se poate întâmpla fără finanțare. Am învățat, în perioada 2007-2013, în sectorul de sănătate a fost o luptă acerbă pentru accesarea acestor (sume — n.r.), aproape s-au consumat toți banii care au fost alocați, de aceea pentru 2014-2020 aproape s-a triplat alocarea financiară. Vorbim de sume efectiv destinate sectorului de sănătate, situate în jurul sumei de 700 milioane de euro, ceea ce e o alocare financiară semnificativă și cuprinde toate sferele de activitate, fie investiții în resursa umană, fie în infrastructura spitalicească, modernizarea unităților de primiri urgențe și ambulatoriilor, fie în achiziția de ambulanțe, fie în telemedicină, fie în digitalizarea relației dintre medic și pacient", a adăugat Nica.