Pacienţii români sunt printre cei mai puţin informaţi cu privire la drepturile lor, conform rezultatelor unui raport european, astfel că specialiştii Colegiului Medicilor din România (CMR) şi Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) au lansat o broşură în cadrul unei campanii de informare. Potrivit raportului “Puterea pacienţilor europeni - opţiuni şi implicaţii”, publicat recent la Bruxelles, pacienţii români se situează pe locul 30 al unui clasament al ţărilor de pe continent, la capitolul informare. Cei mai informaţi sunt pacienţii din Danemarca, urmaţi de cei din Germania şi Finlanda. “Raportul arată că pacienţii români au nevoie de o informaţie uşor de înţeles despre sistemul de sănătate, context în care CMR şi COPAC au lansat proiectul al cărui scop este creşterea informării pacienţilor, în general a bolnavilor cronic, în special cu privire la drepturile pe care le au atunci când intră în contact cu sistemul sanitar”, a precizat preşedintele CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Broşura “Drepturile pacienţilor” este publicată în cadrul campaniei “Ignoranţa afectează grav sănătatea”, într-un tiraj de 30.0000 de exemplare, fiind distribuită atât în rândul asociaţiilor de pacienţi cât şi a reţelei de spitale, clinici, cabinete, dar şi a medicilor de familie. “Pacienţii trebuie să supravegheze modul în care le sunt respectate drepturile. De aceea ei trebuie să fie parteneri activi în politicile de sănătate. Există însă un deziderat ce trebuie îndeplinit. Pacienţii trebuie să cunoască aceste drepturi pentru a se putea implica şi pentru a putea controla mecanismele de implementare. Aceasta este raţiunea pentru care un program de educaţie cetăţenească referitor la drepturile pacienţilor nu este numai necesar, ci constituie o obligaţie civică”, a mai spus şeful CMR.
DREPTURI. Printre drepturile pacienţilor se numără cel de a-şi alege medicul, de a se înscrie pe lista unui medic de familie pe care îl preferă, de a-şi schimba doctorul după cel puţin şase luni de la înscrierea pe lista acestuia, de a beneficia de servicii, medicamente sanitare şi dispozitive medicale, de a efectua controale periodice, de a beneficia de servicii medicale de urgenţă dar şi în ambulatoriu şi spitale, de tratament fizioterapeutic şi de recuperare, dar şi de servicii de îngrijiri la domiciliu. Totodată, pacienţii au dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia lor, de a cere şi obţine o altă opinie medicală, precum şi de a beneficia de tratament şi îngrijiri de cea mai înaltă calitate şi de a fi respectaţi ca persoane, fără nicio discriminare. Broşura lansată joi mai prevede posibilitatea pacientului de a efectua tratament în statele UE pe baza cardului european sau a unor formulare speciale, pacienţii putând afla date despre malpraxis şi obligaţiile asiguraţilor.