„Pacientul România, liderul creşterii europene”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Pacientul România, liderul creşterii europene”

Economie 21 Septembrie 2012 / 00:00 334 accesări

România şi-a luat „medicamentele amare” prescrise de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi este pregătită acum să fie liderul creşterii economice din Europa - nu, nu este o glumă, este o declaraţie cât se poate de serioasă făcută de preşedintele Templeton Emerging Markets Group, Mark Mobius, un om care nu poate fi acuzat că vorbeşte în dodii, mai ales că administrează Fondul Proprietatea şi este puternic legat de ţara noastră. „Ştiţi că Rusia are rezerve mari de petrol. România a fost însă prima ţară din Europa care a produs petrol la scară largă, potrivit statisticilor internaţionale oficiale. Credem că aici vor fi descoperite şi mai multe rezerve de petrol şi gaze naturale. România este pentru noi, investitorii, o nouă zonă atractivă”, spune Mobius, precizând că autorităţile ar trebui să aducă pe bursă mai multe companii de stat. Nu este prima dată când Mobius zice de bine despre ţara noastră. La începutl anului, el declara că „România ar putea ieşi prima din criza europeană”. (P.N.)

Taguri articol


12