Pactul naţional pentru sănătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pactul naţional pentru sănătate

Sănătate 21 Decembrie 2010 / 00:00 527 accesări

Liderul Federaţiei “Sanitas”, Marius Petcu, a declarat, ieri, după întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, că până la sfârşitul lunii februarie 2011, o comisie din care vor face parte reprezentanţi ai Preşedinţiei, Ministerului Sănătăţii (MS) şi “Sanitas” va redacta forma finală a Pactului naţional pentru sănătate. “În prezenţa preşedintelui Băsescu, am dorit să vedem dacă există un angajament şi de natură politică şi chiar al domniei sale, ca preşedinte al României, pentru a finaliza un astfel de pact. Am înţeles nu numai că se doreşte încheierea unui astfel de pact, dar termenul pe care ni l-am propus este unul, din punctul meu de vedere, scurt. Dacă se doreşte a fi şi eficient rămâne de văzut. Până la finele lui februarie, în mod normal, ar trebui să avem o formă finală care, ulterior ar trebui să fie asumată nu numai de Preşedinţie, de MS, de noi, Federaţia “Sanitas”, dar şi de partidele politice”, a declarat Petcu. El a mai spus că pactul ar trebui să prevadă o previziune clară pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte finanţarea sistemului de sănătate, pentru ca bugetul să nu mai fie “cârpit de la an la an”. “Dorim modernizarea sistemului de sănătate. (...) Evident, nu în ultimul rând, dorim ca drepturile pentru personalul din sistemul sanitar să fie apreciate corect prin acest pact. Acest angajament practic s-a finalizat prin constituirea unei comisii din partea Administraţiei Prezidenţiale, MS şi Federaţia Sanitas. Ne întâlnim în prima săptămână a lunii ianuarie”, a adăugat Petcu.



12