Păduchii şi scabia au invadat şcolile constănţene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Păduchii şi scabia au invadat şcolile constănţene

Social 25 Ianuarie 2007 / 00:00 742 accesări

Chiar dacă România a intrat în Uniunea Eropeană, acest lucru nu înseamnă că mentalitatea şi obiceiurile locuitorilor s-au schimbat. Igiena personală rămîne, în continuare, tabu pentru unii dintre locuitorii judeţului, fapt demonstrat de rezultatele triajului epidemiologic efectuat în unităţile de învăţămînt în perioada 8-18 ianuarie. Astfel, la reînceperea cursurilor după vacanţa de iarna, medicii şi asistenţii medicali din cabinetele şcolare şi medicii de familie au efectuat examenul medical pentru supravegherea activă a stării de sănătate în colectivităţile de antepreşcolari, preşcolari, şcolari şi elevi. Scopul triajului este acela de a depista si izola precoce, înainte de intrarea în colectivitate, suspecţii şi bolnavii de boli contagioase. Astfel, au fost depistaţi 12 copii care suferă de hepatită virală, doi cu scarlatină, 852 cu angine şi 21 bolnavi de scabie. De asemenea, 341 de copii aveau păduchi şi 151 micoze. „La zece zile după primul examen s-a efectuat un recontrol, numai pentru scabie şi pediculoză. Astfel, au fost înregistrate 7 cazuri de scabie şi 110 cazuri de pediculoză. Pentru aceşti copii s-a recomandat repetarea tratamentului, reintrarea lor în colectivitate fiind permisă numai după rezolvarea cazurilor, pe baza avizului epidemiologic eliberat de medicul de familie sau medicul colectivităţii. Nu putem spune că au existat diferenţe mari între zonele rurale şi cele urbane în ceea ce priveşte frecvenţa cazurilor de scabie şi pediculoză, ceea ce ne face să spunem că există probleme sociale şi la sat şi la oraş”, a declarat directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Mihaela Dinisov. În ceea ce priveşte cazurile de hepatită virală, angine şi micoze înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, cadrele medicale susţin că în 2007 numărul acestora a crescut semnificativ.

Taguri articol


12