Bătrînele păduri ale Australiei sînt arma-cheie în combaterea schimbărilor climatice şi conţin cel mai mare bagaj de dioxid de carbon, eclipsînd pădurile tropicale ca absorbanţi ai gazelor cu efect de seră. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Naţională Australiană au demonstrat că pădurile care acoperă regiunea muntoasă a statului australian Victoria absorb de patru ori mai mult carbon sau aprox.v 1.900 de tone de carbon pe hectar, spre deosebire de pădurile tropicale. „Aceşti copaci pot rezista pînă la vîrste foarte înaintate, de peste 350 de ani, cresc foarte înalţi şi sînt foarte denşi”, a arătat Brendan Mackey, profesor în cadrul universităţii. Pentru descoperirea regiunilor în care se absoarbe cel mai mult carbon au fost studiate 132 de păduri din lume.
Pădurile australiene au fost comparate cu cele din SUA, Siberia, Amazon, Thailanda, Cambodgia, Venezuela şi Finlanda. Descoperirile schimbă părerile convenţionale potrivit cărora pădurile tropicale deţin cea mai mare cantitate de carbon. Pădurea din statul Victoria este o regiune care poate înmagazina mult carbon deoarece aceasta a fost ferită de despăduriri. Potrivit Societăţii Sălbaticia Australiei carbonul înmagazinat în pădurile native din sud-estul Australiei este echivalent cu 460 milioane de tone de gaze cu efect de seră pe an pentru o perioadă de o sută de ani.