Pagina personală de Facebook este... spațiu public!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Curtea Supremă a decis!

Pagina personală de Facebook este... spațiu public!

Eveniment 04 Decembrie 2014 / 00:00 700 accesări

Aveți grijă ce mesaje postați, de acum, pe rețelele de socializare! Asta deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a emis, joia trecută, o hotărâre definitivă, prin care paginile personale de Facebook sunt considerate spațiu public. Curtea Supremă a respins astfel un recurs formulat de fostul șef al cancelariei prefectului de Mureș. Mircea Munteanu a postat în 2012, în timpul protestelor împotriva guvernării Boc, pe pagina sa de socializare, mesajul „Arbeit macht frei - asta să înțeleagă protestatarii”. Utilizarea frazei Arbeit macht frei, inscripția de pe porțile Auschwitz-ului, devenită simbol al antisemitismului, i-a adus lui Munteanu o sancțiune de 1.000 de lei din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Forul s-a autosesizat pe motiv că „fapta constituie propagandă naționalistă care aduce atingere demnității umane și creează o atmosferă degradantă, umilitoare și ofensatoare îndreptată împotriva grupului de protestatari”. Munteanu a contestat în instanță amenda, pe motiv că pagina sa de Facebook este spațiu privat. Argumentul său a fost contrazis un an mai târziu de Curtea de Apel Târgu Mureș, care a decis că paginile personale de pe Facebook reprezintă spațiu public, nu privat.

Mircea Munteanu nu s-a lăsat și a intentat un nou recurs la ÎCCJ. Balanța Curții Supreme a înclinat în favoarea forului pentru combaterea discriminării. Magistrații sunt de părere că orice scriem pe paginile personale de Facebook, oricât de puțini prieteni virtuali am avea, pot ajunge să fie distribuite într-o arie multă mai largă. Astfel, mesaje de genul celui cu iz antisemit postat de Munteanu pot ajunge să capete un impact mult mai amplu decât cel scontat inițial, tocmai prin funcția „Share/Distribuie”. Ar fi bine să ne gândim de două ori înainte de a arunca texte la întâmplare în agora numită „Facebook”, cu impresia că aceste vor fi vizibile numai pentru apropiați. Decizia Curții Supreme este o premieră pentru România, țară cu peste șapte milioane de utilizatori de Facebook. Libertatea de exprimare pe rețelele de socializare a generat polemici în mai multe țări. Pe masa magistraților Curții Supreme de Justiției a Statelor Unite se află, zilele acestea, un dosar în care un bărbat a fost arestat după ce și-a amenințat soția cu moartea printr-un mesaj postat pe Facebook. Judecătorii americani ar putea decide astfel interzicerea limbajului vulgar sau ofensator pe rețelele de socializare.



12