Pagube de sute de mii de euro, pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Consecinţe... meteo

Pagube de sute de mii de euro, pe litoral

Justiție 15 Februarie 2012 / 00:00 1255 accesări

Fenomenele meteorologice din ultima perioadă şi-au pus amprenta asupra mediului pe litoral. Furtunile şi viscolul au dat peste cap speranţele celor care deţin terase, în special pe porţiunea dintre Eforie Nord şi Eforie Sud, unde imaginea este sinistră. Neputincioşi, oamenii au stat şi au privit cum construcţiile le sunt distruse. Tabăra de tineret Eforie Sud a fost asaltată de valurile furioase, iar plaja a dispărut mâncată de apa mării, fiind acoperită aproape în totalitate de gheaţă. Structura de rezistenţă a imobilelor este pusă în pericol, după ce zidurile s-au dărâmat. Unul dintre patronii care se află în această situaţie este Vlad Perifan, care deţine „Plaja Azur”, dintre cele două Eforii. Bărbatul spune că deţine terasa de peste 20 de ani, însă aşa ceva nu a văzut niciodată. „Totul s-a petrecut în aproximativ zece ore. Zidul din faţa terasei a căzut, iar apa a săpat tot nisipul de sub fundaţie. Am pus susţineri metalice pentru a nu-mi cădea şi acoperişul. Am reuşit să iau mobilierul şi alte lucruri din interior, însă paguba se ridică la suma de 100.000 de mii de euro. Aşteptăm ca reprezentanţii ABADL să vină în sprijinul nostru şi să facă reparaţiile hidrotehnice, deoarece trebuie completată suprafaţa cu nisip, marea înghiţind o mare parte din el”, a declarat Vlad Perifan. Reprezentanţii ABADL spun că astfel de lucrări de reabilitare se fac în fiecare an, iar în anul acesta vor fi intensificate, din cauza fenomenelor mai deosebite. „În fiecare an sunt astfel de fenomene, anul acesta au fost mai deosebite, însă avem lucrări pregătitoare pentru sezonul estival, care se vor finaliza la sfârşitul lunii aprilie. Vom efectua lucrări complexe de refacere a plajelor. Pe litoral avem depozite de nisip, iar acesta va fi folosit în toate locurile unde este necesar”, a declarat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.

Taguri articol


12