Păgubiţii Dacia îşi primesc banii înapoi din 4 septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Păgubiţii Dacia îşi primesc banii înapoi din 4 septembrie

Eveniment 30 Mai 2014 / 00:00 577 accesări

Persoanele fizice care şi-au transferat după 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD, pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia, sau moştenitorii lor trebuie să depună, până la 15 iunie, o cerere de restituire în unităţile Băncii Române pentru Dezvoltare, plăţile urmând să înceapă la 4 septembrie. Păgubiţii Dacia pot merge în orice agenţie BRD cu dosarul, care trebuie să conţină următoarele documente: cecul original cu suma limitată şi/sau dovada eliberată de bancă în momentul transferului sumelor de la CEC la BRD, tot în original, şi declaraţia notarială pe proprie răspundere, în original, prin care declară că nu au încasat despăgubiri până acum. Statul va achita despăgubiri în limita unui plafon de 100 milioane lei, prin emisiuni de titluri de stat, prima fiind lansată la 4 august, cu scadenţă la o lună, fără dobândă. Cei care nu depun solicitările până la 15 iunie vor putea face asta ulterior, însă banii vor fi acordaţi printr-o viitoare emisiune de titluri de stat, a cărei dată nu a fost încă fixată.

Taguri articol


12