Niciun fel de E-uri în pâine de la 15 ianuarie! Potrivit unui Ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), publicat recent în „Monitorul Oficial“, de la această dată, adică în cinci zile, produsele de panificatie nu mai pot conţine coloranţi, cu excepţia E 150 şi a melaselor caramelizate - la pâinea din malţ. Potrivit noilor reguli, la comercializarea produselor de panificaţie neambalate pe teritoriul României, operatorii economici sunt obligaţi să afişeze în structurile de vânzare următoarele elemente pentru asigurarea informării corecte, complete şi precise a consumatorilor: denumirea produselor; denumirea furnizorului; cantitatea netă/bucată; preţul de vânzare cu amănuntul exprimat în lei/bucată; preţul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg; ingredientele cu efecte alergene cuprinse. Informarea se poate face prin înscrierea pe produs, pe un afiş, anunţ sau în orice altă formă - comunicare verbală, fără risc de confuzie. Produsele de panificaţie neambalate sunt scutite de indicarea datei durabilităţii minimale, având în vedere că, prin natura lor, sunt comercializate în 24 de ore de la fabricaţie.