Deşi grâul a atins un nivel record pe bursă, iar Rusia a interzis exportul de cereale, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Nicolae Sitaru, este optimist privind evoluţia preţului pâinii, pentru că noi stăm bine la producţia de grâu. \"Este o recoltă mai bună ca anul trecut, chiar dacă au existat calamităţi naturale. Pierderile au fost mici. Există chiar resurse pentru un export de trei milioane tone. Consumul intern în Romania este undeva la trei milioane de tone anual. O parte se păstrează pentru însămânţările viitoare, o anumită cantitate pentru furaje, iar grâul de calitate se foloseşte pentru panificaţie\", a declarat Sitaru. Aşadar, nu sunt motive ca preţul pâinii să crească, iar astfel de variaţii ale cotaţiei au mai avut loc fără să vedem urmări spectaculoase, a precizat acesta. Elanul declarativ al preşedintelui LAPAR este tăiat de preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, care a spus că stocurile ajung câteva luni, iar pâinea se va scumpi în noiembrie sau decembrie. Rămâne să descoperim, pe final de toamnă, care dintre părţi a avut dreptate.